miercuri, 05 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Continuă înregistrarea pentru compensații la energie. În primele două zile au fost depuse aproape 163 de mii de cereri
Sursa foto: Andrei Moraru / Europa Liberă

Continuă înregistrarea pentru compensații la energie. În primele două zile au fost depuse aproape 163 de mii de cereri

În primele două zile de la lansarea platformei guvernamentale compensatii.gov.md, aproape 163 de mii de cereri au fost depuse de cetățeni pentru solicitarea ajutorului la plata facturilor. Ministerul Muncii și Protecției Sociale precizează că circa 82 de mii de cereri au fost depuse cu ajutorul asistenților sociali.

Înregistrarea pe compensatii.gov.md a început pe 3 noiembrie. Termenul-limită pentru depunerea cererilor este 28 noiembrie, pentru a beneficia de compensații începând cu luna noiembrie

Pentru întrebări sau asistență, sunați gratuit la 08000 5000, de luni până vineri, între orele 08:00–18:00.

Și în acest an, toate compensațiile se vor acorda sub formă de plată monetară. Cetățenii vor primi compensația lunar, pe card sau la poștă. Beneficiarii își vor putea primi banii prin una dintre cele trei opțiuni:

  • Pe cardul social, dacă beneficiază deja de alte indemnizații din partea statului;
  • La orice oficiu poștal din țară;
  • Într-un cont bancar pe numele solicitantului principal.

Verificarea datelor din cereri

Sistemul va stabili individualizat compensația pentru fiecare gospodărie, în funcția de situația familiei. Măsurile de verificare adițională a datelor din cereri  (interoperabilitatea cu alte sisteme) sunt aceleași ca în sezonul precedent.

Se vor verifica datele din sistemele informaționale ale mai multor instituții: Serviciul Fiscal de Stat, Casa Națională de Asigurări Sociale, Agenția Servicii Publice, furnizorii de energie, instituțiile bancare, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și a Capacității de Muncă, universitățile. În funcție de această analiză, sistemul va calcula fiecărei gospodării o compensație individualizată. 

Pentru a beneficia de compensații, toți consumatorii trebuie să depună cerere, indiferent dacă s-au înregistrat sau nu în sistem anul trecut. Cererea poate fi depusă online, prin intermediul platformei compensatii.gov.mdsau cu ajutorul registratorilor. 

Persoanele care nu se vor înregistra pe platforma compensatii.gov.md până pe 28 noiembrie se vor putea înregistra și în continuare, dar vor primi compensații începând cu luna următoare. Dacă cererea a fost depusă după data de 25 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.

„Ajutor la Contor”

Programul guvernamental „Ajutor la Contor” a fost lansat în luna octombrie 2022, pentru a diminua impactul creșterii tarifelor la resursele energetice. Inițial, compensațiile erau oferite direct în facturi, iar de anul trecut, cetățenii eligibili, care au depus cereri prin intermediul platformei compensatii.gov.md, primeau compensații la energie doar sub formă de plată monetară.

Menționăm că, din februarie 2025 și până la finele anului curent, toți cetățenii R. Moldova beneficiază de compensații la energie pentru primii 110 kWh consumați. Ajutorul acordat de stat, cu sprijinul Uniunii Europene, este inclus direct în facturi, gospodăriile achitând prețul de până la majorările tarifare de la începutul lunii ianuarie. Mai exact, consumatorii din centrul și sudul țării achită 2,34 lei/kWh, iar consumatorii din nordul R. Moldova - 2,84 lei/kWh.