Boicot în lanț la consultările anunțate de Maia Sandu: opoziția cere alegeri anticipate - unii îl vor pe Grosu premier
Consultările inițiate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru sunt boicotate de către opoziția parlamentară chiar înainte ca acestea să înceapă. Majoritatea formațiunilor invitate la Președinție au anunțat că nu vor participa la discuții, calificând procesul drept unul formal și susținând că decizia privind viitorul șef al Executivului ar fi fost deja luată.
Potrivit programului anunțat de Președinție, consultările se desfășoară în zilele de 10 și 11 iulie. Joi, la ora 10:00, au fost invitați reprezentanții fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, urmați, la ora 11:00, de cei ai Partidului Nostru. În a doua parte a zilei sunt programate consultări cu reprezentanții fracțiunii „Alternativa”, ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova și ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Sâmbătă, 11 iulie, consultările vor continua cu fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).
Cu toate acestea, încă înainte de începerea întrevederilor, mai multe formațiuni din opoziție și-au anunțat refuzul de a participa.
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că formațiunea sa nu va lua parte la consultări, pe motiv că acestea nu reprezintă un dialog autentic, ci doar îndeplinirea unei proceduri constituționale.
„Consultările au sens doar atunci când există o intenție reală de a identifica o soluție pentru țară. Din păcate, ceea ce vedem astăzi este doar o formalitate”, a afirmat Usatîi.
Acesta a susținut că Republica Moldova nu mai are nevoie de „un Guvern PAS 4.0”, ci fie de un cabinet format din profesioniști, cu participarea mai multor forțe politice parlamentare și extraparlamentare, fie de organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Într-o postare amplă publicată pe rețelele sociale, liderul Partidului Nostru a comparat consultările cu „o nuntă politică”, sugerând că rezultatul este cunoscut dinainte.
„Mai întâi au loc consultările neoficiale. Se iau deciziile, se stabilește candidatul, se obțin acordurile politice, iar abia după aceea sunt convocate consultările oficiale prevăzute de Constituție. În acel moment, ele nu mai pot schimba nimic. Au rămas doar o ceremonie de confirmare a unei decizii luate dinainte”, a declarat politicianul.
Usatîi a mai afirmat că partidele au fost doar informate despre data și ora consultărilor, fără să existe un dialog prealabil privind organizarea acestora.
„Republica Moldova are nevoie de decizii, nu de fotografii. De soluții, nu de întâlniri fără rezultat”, a adăugat liderul Partidului Nostru, reiterând că, în opinia sa, noul Guvern ar urma să aibă un mandat limitat, până la începutul anului 2027, motiv pentru care țara ar trebui să se pregătească pentru alegeri parlamentare anticipate.
La rândul său, liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), Ion Ceban, a anunțat că formațiunea pe care o conduce nu va participa la consultări, invocând aceleași motive.
„În realitate, acest exercițiu este o simplă formalitate, un spectacol de ochii lumii și al partenerilor internaționali. Mimează procese democratice care, din păcate, au fost de mult golite de conținut în țara noastră”, a declarat Ceban.
Acesta susține că partidele sunt invitate doar pentru a valida o decizie deja adoptată.
„Nu este un dialog real, ci o piesă de teatru în care decizia este deja luată în culise, iar partidele sunt invitate doar pe post de decor. MAN nu va gira o simulare de democrație”, a afirmat liderul formațiunii.
Ion Ceban a venit și cu o propunere privind viitorul șef al Executivului, susținând că, într-o republică parlamentară, responsabilitatea guvernării trebuie asumată direct de partidul aflat la putere.
„Nu poți să conduci partidul, să controlezi majoritatea parlamentară absolută și să fugi de responsabilitatea directă a guvernării. De aceea considerăm că următorul candidat trebuie să fie Igor Grosu”, a spus acesta.
Totodată, liderul MAN a reiterat solicitarea formațiunii privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
Critici la adresa consultărilor a formulat și liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu. Deși formațiunea sa nu are fracțiune parlamentară, fostul prim-ministru consideră că discuțiile convocate de șefa statului ar avea sens doar dacă aceasta ar explica motivele schimbării fostului șef al Guvernului.
„Ca să fie sens să mergi la consultări pe subiectul noului prim-ministru, Maia Sandu trebuie să spună onest de ce l-a alungat pe precedentul. Noi știm - pentru că a vrut să pornească „deverișorizarea” țării. Ea n-a acceptat. Ce să consulți cu ea?”, a scris Chicu într-o postare pe rețelele sociale.
Singurul lider care a anunțat că va merge la Președinție este Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”. Acesta a precizat însă că nu intenționează să participe propriu-zis la consultări.
„Merg la Președinție, dar nu pentru consultări, ci pentru a vedea dacă se răspunde la întrebările cetățenilor. Vom sta pe scări. Noi reiterăm poziția noastră - Igor Grosu trebuie să fie noul premier, să își asume responsabilitatea”, a declarat Costiuc.

Și Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a anunțat că va boicota consultările convocate de șefa statului. Fostul președinte al Republicii Moldova și deputatul comunist Vladimir Voronin a declarat că formațiunea nu vede un candidat potrivit în rândul actualei guvernări pentru funcția de prim-ministru și consideră că soluția pentru depășirea crizei politice o reprezintă alegerile anticipate.
„Eu nu văd în echipa PAS o candidatură care să fie prim-ministru și să facă față. (...) În situația creată, singura soluție este alegeri anticipate: și a Parlamentului, și a președintelui”, a declarat Vladimir Voronin
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) anunță că nu va participa la consultările inițiate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru desemnarea unui nou prim-ministru. Formațiunea susține că aceste consultări sunt formale și „menite doar să mimeze respectarea Constituției”.
Într-un comunicat de presă difuzat luni, 6 iulie, PSRM afirmă că „nu va face jocul guvernării”, pe care îl califică drept „ipocrit”. Socialiștii mai susțin că cetățenii și-ar fi pierdut încrederea în guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și că își doresc organizarea alegerilor parlamentare anticipate.
„PAS deține monopolul absolut asupra tuturor instituțiilor statului și controlează inclusiv majoritatea parlamentară. Să-și aleagă singuri un nou prim-ministru, dacă vor găsi pe cineva, un naiv sau un om exagerat de ambițios, care va accepta benevol să fie următoarea jertfă a regimului”, se arată în comunicatul formațiunii.
PSRM anunță că este pregătită să își asume responsabilitatea guvernării după eventuale alegeri parlamentare anticipate și să înainteze un candidat la funcția de prim-ministru.
Consultările organizate de președinta Maia Sandu au loc în contextul procedurii constituționale de desemnare a unui candidat la funcția de prim-ministru, după vacantarea funcției de șef al Executivului. După încheierea rundelor de discuții cu fracțiunile parlamentare, șefa statului urmează să desemneze oficial candidatul pentru funcția de premier, care va solicita ulterior votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și a echipei ministeriale.

Alexandru Munteanu și-a anunțat demisia în dimineața zilei de 3 iulie, motivând că nu își mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile sale. Președinta Maia Sandu a declarat că Munteanu a luat decizia din proprie inițiativă, fără presiuni politice sau instituționale. Deocamdată, interimatul funcției de prim-ministru este asigurat de premierul demisionar.



