Constantin Cheianu, Viorel Bostan și alți trei deputați PAS renunță la mandatele de parlamentari
Constantin Cheianu, Viorel Bostan, Maria Acbaș, Roman Cojuhari și Nicolae Drăgănel renunță la mandatele de deputat. Președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a anunțat că decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a fracțiunii, care s-a finalizat cu puțin timp în urmă.
„O parte dintre colegii noștri, pe care îi respectăm și îi stimăm, la care foarte mult ținem, domnul Cojuhari, domnul Drăgănel, doamna Acbaș, domnul Cheianu și domnul Bostan, după multe discuții, au ajuns la concluzia că doresc să revină la ocupațiile pe care le-au avut până în campania electorală. Pentru noi este importantă contribuția lor. Foarte mult ne-am dorit să rămână în Parlament, dar respectăm decizia. Rămân alături de noi, oriunde ar activa. Obiectivul de integrare europeană rămâne al nostru, comun. Le mulțumim foarte mult pentru contribuție, le dorim succes și oricând suntem alături de ei, și ei de noi”, a declarat Igor Grosu.
Următorii cinci candidați supleanți de pe lista electorală a PAS sunt Ana Oglinda, Vladimir Rusu, Vasile Porțevshi, Oleg Canațui și Efimia Bandalac. Oglinda, Porțevschi, Canațui și Bandalac au fost deputați în Parlamentul precedent, iar Vladimir Rusu a ocupat anterior funcția de șef al Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat.
Menționăm că aceasta este ultima săptămână în care deputații trebuie să decidă dacă rămân în Parlament sau revin la funcțiile pe care le-au deținut până la validarea mandatelor.
În dimineața zilei de astăzi, Comisia juridică, pentru numiri și imunități a luat act de demisiile deputatelor Nina Cereteu și Stela Onuțu, care au acces în Parlament pe lista „Partidului Nostru”, declarând cele două mandate drept vacante.
Anterior, pe 31 octombrie, Parlamentul a acceptat demisia a opt deputați de pe lista Partidului Acțiun și Solidoritate (PAS). Este vorba de Dan Perciun, Emil Ceban, Mihai Popșoi, Ludmila Catlabuga, Vladimir Bolea, Nicu Popescu, Dorin Recean și Artur Mija. Primii cinci sunt miniștri în Guvernul Munteanu, Nicu Popescu a fost numit prin decret prezidențial în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, iar Recean și Mija s-au retras din politică.
Curtea Constituțională a validat mandatele a opt deputați supleanți din lista PAS pe 6 noiembrie. Astfel, în fracțiunea parlamentară a partidului de guvernământ a a ajuns Igor Talmazan, Angela Munteanu-Pojoga, Veronica Cupcea, Veronica Briceag, Liliana Grosu, Alexandr Trubca, Gheorghe Ichim și Valeriu Carțîn.