Condiții mai bune pentru micii pacienți din Taraclia: investiție de 890 de mii de lei
Copiii care au nevoie de servicii de intervenție timpurie vor beneficia de condiții mai bune la Centrul de Sănătate Taraclia, unde spațiile destinate micilor pacienți au fost renovate și modernizate. Investiția se ridică la aproximativ 890 de mii de lei.
Cea mai mare parte a banilor - 680 de mii de lei - a fost alocată de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), din fondul destinat dezvoltării și modernizării prestatorilor publici de servicii medicale. Alte 200 de mii de lei au reprezentat contribuția instituției medicale.
Lucrările au vizat Centrul de Intervenție Timpurie din cadrul CS Taraclia. Au fost renovate tavanele, pereții și podelele, instalate uși și rețele electrice noi, iar sistemele de alimentare cu apă, canalizare și încălzire au fost modernizate.
Totodată, au fost refăcute blocurile sanitare și realizate alte lucrări necesare pentru ca spațiile să fie mai bine adaptate copiilor și activității personalului medical.
În urma unei vizite de monitorizare, reprezentanții CNAM au constatat că lucrările au fost încheiate în termen și corespund obiectivelor stabilite prin proiect.
Modernizarea ar urma să ofere un mediu mai sigur și mai confortabil copiilor care au nevoie de intervenție timpurie - servicii importante pentru identificarea și abordarea cât mai devreme a dificultăților de dezvoltare.
Proiectul realizat la Taraclia este unul dintre cele peste 100 de proiecte investiționale finanțate în acest an din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al CNAM.