Comisarul european pentru justiție: „R. Moldova a înregistrat progrese foarte bune și le urmărim cu atenție”
Progresele înregistrate în implementarea reformei justiției au fost apreciate de comisarul european pentru justiție, Didier Reynders. Declarația a fost făcută în cadrul sesiunii de toamnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), ca răspuns la intervenția vicepreședintelui Parlamentului Mihail Popșoi, notează Legislativul.
De asemenea, Didier Reynders s-a referit la vettingul judecătorilor și procurorilor și la înființarea unei instanțe anticorupție.
„Problema reală este că e nevoie de a acționa rapid în procesul de reformare din R. Moldova și totodată e nevoie să ne asigurăm de alinierea deplină la standardele europene. De aceea, este important să fie urmate recomandările Comisiei de la Veneția. Deci, încercăm să păstrăm acest echilibru. Dar, suntem siguri că se fac progrese foarte bune în R. Moldova și le urmărim cu atenție, punând mare accent pe alinierea la standardele europene”, a adăugat comisarul european pentru justiție.
Totodată, vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, și-a exprimat aprecierea față de suportul acordat de partenerii europeni țării noastre în procesul de implementare a reformelor privind statul de drept.
„În pofida provocărilor agresiunii rusești împotriva Ucrainei și a încercărilor oligarhilor, care au fugit de justiția moldovenească, de a destabiliza situația din R. Moldova, majoritatea de la guvernare este pe deplin dedicată reformelor statului de drept, democrației și ameliorării bunăstării cetățenilor moldoveni”, a adăugat vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi, care a avut și o intervenție în cadrul dezbaterii privind rolul Consiliului Europei în prevenirea conflictelor, restabilirea credibilității instituțiilor internaționale, promovarea păcii globale și asigurarea unei păci juste în Ucraina și a securității durabile în Europa.
De menționat că, o delegație a Parlamentului R. Moldova participă, în perioada 9 – 13 octombrie, la sesiunea de toamnă a APCE, care se desfășoară la Strasbourg.