Cod galben de instabilitate atmosferică! Se așteaptă ploi, grindină și vijelie în toată țara
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis marți, 12 mai, cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea este valabilă astăzi, în intervalul orelor 08:00-21:00.
Potrivit meteorologilor, se prevăd ploi de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice. Izolat, sunt posibile averse puternice, cu cantități de apă de 15–25 l/m², grindină și vijelie.
Vântul va sufla în rafale de până la 15-20 m/s.
La nord, maxima zilei va ajunge la +19°C, iar minima va fi de +11°C. În centrul țării se vor înregistra până la +21°C ziua și +13°C pe timp de noapte. În sudul țări, maximele vor ajunge până la +23°C, iar minimele vor coborî până la +15°C. Sunt prognozate averse cu descărcări electrice, vânt din sud de aproximativ 18 km/h și umiditate de 90%.