Cod galben de înghețuri în nordul țării: autoritățile îndeamnă agricultorii să ia măsuri urgente de protecție
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) avertizează producătorii agricoli asupra riscurilor generate de înghețurile prognozate pentru perioada 29-30 aprilie și recomandă aplicarea urgentă a măsurilor de protecție pentru diminuarea eventualelor pierderi din agricultură.
Avertizarea vine în contextul Codului galben de înghețuri emis de Serviciul Hidrometeorologic de Stat pentru municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Rezina, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Șoldănești și Telenești. Potrivit meteorologilor, în orele nocturne și ale dimineții temperaturile pot coborî până la -3…-1 grade Celsius, punând în pericol culturile aflate în faze sensibile de vegetație.
În special sectorul horticol și legumicol ar putea fi afectat de valul de frig, motiv pentru care autoritățile recomandă intervenții preventive imediate.
Pentru livezi și vița-de-vie, MAIA îndeamnă agricultorii să utilizeze metode de protecție împotriva înghețului, acolo unde este posibil, inclusiv irigare prin aspersiune, fumigație controlată sau surse locale de încălzire. De asemenea, sunt recomandate măsuri suplimentare pentru protejarea speciilor sensibile, precum caisul, piersicul și cireșul timpuriu, inclusiv acoperirea plantațiilor tinere. Specialiștii mai sugerează aplicarea produselor biostimulatoare pentru sporirea rezistenței plantelor.
În cazul culturilor de câmp, fermierii sunt sfătuiți să evite lucrările agrotehnice înainte de îngheț și să monitorizeze atent culturile vulnerabile, în special rapița și cele recent răsărite.
Pentru sectorul legumicol, recomandările vizează atât culturile din spații protejate, cât și cele din câmp. În sere și solarii este necesară asigurarea etanșeității și, la nevoie, utilizarea unor surse suplimentare de încălzire. În câmp deschis, culturile pot fi protejate prin acoperire cu materiale agrotextile și menținerea unei umidități optime a solului.
Totodată, ministerul recomandă agricultorilor să evite intervențiile imediate după producerea înghețului, întrucât evaluarea pagubelor poate fi realizată corect abia la câteva zile după episodul de frig. Ulterior, pot fi aplicate măsuri de susținere pentru regenerarea plantelor afectate.

