marți, 14 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
CNAS a achitat aproape 79 de milioane lei indemnizații pentru familiile cu copii și persoanele în incapacitate de muncă
Foto simbol: ziar.md

CNAS a achitat aproape 79 de milioane lei indemnizații pentru familiile cu copii și persoanele în incapacitate de muncă

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță că a finanțat indemnizații în valoare totală de 78,86 milioane de lei, destinate familiilor cu copii și persoanelor aflate în incapacitate temporară de muncă.

Printre plățile efectuate se numără indemnizațiile unice la naștere, cele pentru creșterea și îngrijirea copilului, inclusiv pentru gemeni, dar și indemnizațiile paternale, de maternitate și cele acordate pentru concedii medicale.

Beneficiarii vor putea ridica banii după procesarea acestora prin serviciul guvernamental de plăți electronice MPay.

CNAS recomandă părinților ca, după înregistrarea nașterii copilului, să deschidă un card social la o bancă comercială din Republica Moldova, pentru a putea primi indemnizațiile mai ușor, indiferent de locul în care se află.

Pentru informații suplimentare, cetățenii pot consulta site-ul instituției sau pot apela Centrul de Apel al CNAS.