Circa 560 de școli din țară vor utiliza anul acesta catalogul electronic

Circa 560 de școli din țară vor utiliza anul acesta catalogul electronic
Imagine - simbol. Colaj ziar.md

În anul curent de studii, circa 560 de instituții de învățământ general din țară vor utiliza catalogul electronic. Sistemul include date despre evidența zilnică a reușitei și frecvenței elevilor (evaluări/note, comentarii, absențe), dar și despre temele predate la ore, temele de acasă, link-uri de conectare pentru lecțiile la distanță etc.

Ministerul Educației și Cercetării precizează că datele din catalogul electronic vor fi accesibile pentru elevi, profesori, dar și pentru părinți, care vor avea acces în timp real la informații despre performanțele școlare ale copiilor lor.

„Platforma permite o comunicare mai eficientă între profesori, elevi și părinți, facilitând schimbul de informații. Cadrele didactice și manageriale pot gestiona mai ușor evidența și reușita școlară a elevilor, reducând volumul de muncă și erorile în gestionarea datelor pe suport de hârtie. Inițiativa face parte din planul de digitalizare a educației”, susține ministrul Dan Perciun.

Pentru a instrui profesorii să utilizeze Sistemul Informațional Catalogul Electronic, MEC va organiza, în perioada 6-13 septembrie, 14 seminare în format online. Instruirile vor fi desfășurate de către Centrul Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație. În cadrul acestor instruiri urmează să fie formați peste 500 de administratori de rețea și 10.000 de cadre didactice.

Ministerul Educației și Cercetării încurajează toate instituțiile să implementeze catalogul electronic. Solicitarea poate fi făcută până pe data de 12 septembrie la cancelaria@mec.gov.md.