Circa 40% din clădirile capitalei au fost conectate la agentul termic centralizat

Peste 1.700 de clădiri din municipiul Chișinău, printre care grădinițe, școli, instituții medicale, dar și zeci de blocuri și case de locuit, au fost conectate la agentul termic centralizat. Termoelectrica anunță că este pregătită să răspundă prompt la toate solicitările care veni din partea consumatorilor pentru a realiza conectarea la agentul termic.
Potrivit „Termoelectrica” S.A., până la data de 28 octombrie, 1.705 edificii din capitală, (aproape 40%), au fost conectate la agentul termic. Mai exact, este vorba despre:
- 133 - instituții de educație timpurie;
- 42 - școli și licee;
- 22- instituții de învățământ superior;
- 40 - instituții medicale;
- 51 - case particulare;
- 1.259 - blocuri locative;
- 158 - agenți economici.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
În total, Termoelectrica asigură cu energie termică 4.341 de imobile din Chișinău. Astfel, potrivit datelor oferite de companie, în următoarea perioadă, mai urmează să fie conectate la agentul termic:
- 12 - instituții de educație timpurie;
- 122 școli și licee;
- 77 - instituții de învățământ superior;
- 39 - instituții medicale;
- 200 - case particulare;
- 1.576 - blocuri locative;
- 600 - agenți economici.
Procedura de conectare la agentul termic este foarte simplă și durează maxim câteva ore. Pentru a beneficia de energie termică pentru încălzirea imobilelor, consumatorii casnici și non casnici pot depune o solicitare la Termoelectrica, pentru a cere conectarea serviciului.
