luni, 03 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Cinci cazuri de gripă și peste 1.500 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrate în R. Moldova. Recomandări pentru cetățeni
Sursa foto: Spitalul Clinic Municipal „Valentin Ignatenco” din Chișinău / Facebook

Cinci cazuri de gripă și peste 1.500 de cazuri de infecții respiratorii, înregistrate în R. Moldova. Recomandări pentru cetățeni

Săptămâna trecută, în R. Moldova au fost înregistrate peste 1.500 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), cinci cazuri de gripă sezonieră și 14 cazuri de COVID-19. Datele au fost publicate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), care recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu infecții respiratorii.

Potrivit ANSP, în perioada 20 - 26 octombrie, în țară au fost înregistrate:

  • 1.506 cazuri de IACRS, majoritatea la copii, în descreștere cu 0,1% față de săptămâna precedentă;
  • cinci cazuri de gripă sezonieră în Chișinău;
  • 14 cazuri de COVID-19, în descreștere cu 56% comparativ cu săptămâna precedentă a acesteia. În rândul copiilor, au fost raportate 4 cazuri.

ANSP îndeamnă populația să se vaccineze concomitent împotriva gripei sezoniere și a infecției cauzate de virusul SARS-CoV-2. Seroprotecția se obține, în general, de la 2 până la 3 săptămâni după vaccinare. Durata imunității post-vaccinale variază între 6 și 12 luni.

ANSP reiterează că beneficiile vaccinării sunt semnificative. Însă, pe lângă vaccinare, este esențial ca populația să adopte măsuri de igienă personală, precum spălarea mâinilor cu apă și săpun, utilizarea batistelor pentru strănut sau tuse și menținerea unui stil de viață sănătos, care să includă o alimentație bogată în legume și fructe, odihnă adecvată și exerciții fizice regulate.