luni, 20 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
Chișinăul devine capitala poveștilor. Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret revine într-o nouă ediție
Foto: Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret/arhivă

Chișinăul devine capitala poveștilor. Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret revine într-o nouă ediție

În următoarele zile, Chișinău va deveni punctul de atracție pentru iubitorii de lectură, atunci când va începe cea de 27-a ediție a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret. Mai exact, evenimentul se va desfășura în perioada 23-26 aprilie 2026, la Centrul Moldexpo, în Pavilionul Central și va reuni peste 70 de edituri din țară și din străinătate.

De asemenea, vizitatorii vor avea parte de lansări de carte, întâlniri cu autori, sesiuni de autografe, ateliere de lectură și ilustrație, mese rotunde, recitaluri de poezie și expoziții tematice

Salonul va fi inaugurat pe 23 aprilie, la ora 10:00, iar în aceeași zi, în cadrul evenimentului „Ora Poveștilor”, secretarul de stat Marcela Nistor le va citi copiilor din cărțile preferate.

Iar, pe parcursul zilelor următoare agenda va include lansarea colecției „Muzică clasică pentru copii” în prezența sopranei Valentina Naforniță, dar și activități dedicate istoriei recente, organizate împreună cu Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”

Printre invitații speciali se numără scriitori și ilustratori din România, precum Adina Rosetti, Simona Epure, Dan Ungureanu și Petre Crăciun. Un moment aparte fi oferirea cărții-surpriză „Castelul în formă de carte”, semnată de Arcadie Suceveanu, tuturor copiilor care vor vizita Salonul.

Programul va începe la ora 10:00 și va dura până la 18:00. Accesul va fi gratuit, iar participanții vor putea beneficia de reduceri de până la 30% la cărți.