marți, 25 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Chișinăul condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ambasadorul rus, convocat din nou la Ministerul de Externe
Sursa foto: mid.ru

Chișinăul condamnă încălcarea spațiului aerian al R. Moldova. Ambasadorul rus, convocat din nou la Ministerul de Externe

Ministerul de Externe (MAE) condamnă ferm încălcarea spațiului aerian al R. Moldova de către șase drone, una dintre care a căzut pe acoperișul unei case din Florești. În contextul acestor acțiuni, ambasadorul agreat al Federației Ruse, Oleg Ozerov, va fi convocat mâine, 25 noiembrie, la 14:00, la MAE pentru a oferi „explicații”.

„Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm încălcarea gravă a spațiului aerian al Republicii Moldova de către mai multe drone, inclusiv prăbușirea uneia în localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești, un incident ce reprezintă un risc major pentru siguranța cetățenilor. În urma acestor evoluții, ambasadorul agreat al Federației Ruse va fi convocat mâine la 14:00 la MAE pentru a oferi explicații privind aceste acțiuni inadmisibile”, anunță instituția într-un comunicat.

Menționăm că, în urma atacului masiv asupra Ucrainei, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale au detectat în total șase drone care traversau neautorizat spațiul aerian național al R. Moldova.

Primul dispozitiv aerian a fost detectat pe direcția localităților Vinogradovca – Vulcănești.

Ulterior, alte cinci drone au fost observate de sistemele de supraveghere a spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale, traversând spațiul aerian al localităților Dondușeni, Orhei, Bender, Vadul lui Vodă și Florești.

Una dintre cele cinci drone a căzut pe acoperișul unei case în Satul Cuhureștii de Jos, raionul Florești.

Tot în această dimineață, două drone au survolat și spațiul aerian al României. Armata română a ridicat în aer aeronavele de luptă pentru monitorizarea spațiului aerian, iar locuitorii din județele Tulcea și Galați au primit mesaje Ro-Alert.

Acum cinci zile, pe 20 noiembrie, ambasadorului rus i-a fost înmânată o notă de protest, după ce, cu o zi mai devreme, o dronă a survolat spațiului aerian al R. Moldova. Atunci, reprezentantul Rusiei în țara noastră a precizat că autoritățile moldovenești nu au prezentat careva dovezi care ar confirma că drona care a survolat spațiul aerian al R. Moldova pe 19 noiembrie era a Rusiei.