China nu va participa la conferinţa asupra păcii în Ucraina dacă Rusia nu este invitată
China a anunţat vineri că în lipsa unei invitaţii adresate şi Rusiei, nu va participa la summitul pentru pace în Ucraina, o conferinţă prevăzută să se desfăşoare la jumătatea lunii iunie în Elveţia. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a salutat refuzul Chinei de a lua parte la conferinţa din Elveţia.
„Există un decalaj evident între, de o parte, dispoziţiile stabilite pentru conferinţă, şi de cealaltă parte aşteptările Chinei şi aşteptările generale ale comunităţii internaţionale. China a insistat mereu asupra faptului că o conferinţă internaţională de pace trebuie să fie recunoscută deopotrivă de Rusia şi de Ucraina, să permită participarea egală a tuturor părţilor şi o discuţie justă a tuturor planurilor de pace. Altfel, conferinţa cu greu va putea să joace un rol substanţial în revenirea păcii”, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Mao Ning, scrie Agerpres.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Acesta a mai menționat că „vor continua să promoveze discuţii de pace în maniera lor, vor menţine comunicarea cu toate părţile şi vor colabora pentru o soluţionare politică a crizei ucrainene”.
Conferinţă găzduită de Elveţia este organizată la cererea Ucrainei, al cărei obiectiv în acest demers este de a obţine un larg sprijin internaţional pentru „formula de pace” a Kievului, enunţată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la sfârşitul anului 2022 şi care prevede în principal retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi restabilirea frontierelor Ucrainei recunoscute internaţional.
Zelenski a cerut Elveţiei să nu invite Rusia la conferinţă, insistând în schimb asupra participării preşedintelui chinez Xi Jinping şi a celui american Joe Biden. Prezenţa lui Biden este încă incertă, iar până la jumătatea lunii mai numai aproximativ 50 din cele circa 160 de delegaţii invitate confirmaseră participarea.
Rusia a transmis iniţial că nu va lua parte la conferinţă nici dacă va fi invitată, considerând că Elveţia şi-a pierdut statutul de ţară neutră după ce s-a alăturat sancţiunilor occidentale contra Moscovei. Totuși, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat luna aceasta că Rusia este pregătită să participe la discuţii, dar nu a fost invitată de gazdele elveţiene.