marți, 14 aprilie, 2026
  • USD
  • EUR
VIDEO/ Cetățean moldovean, printre persoanele reținute în Federația Rusă într-un dosar de terorism. Ce a spus în fața FSB?
Colaj: ziar.md

VIDEO/ Cetățean moldovean, printre persoanele reținute în Federația Rusă într-un dosar de terorism. Ce a spus în fața FSB?

Un cetățean al Republicii Moldova se numără printre persoanele reținute în Federația Rusă într-un dosar privind pregătirea unui presupus atentat, potrivit unui anunț al Serviciului Federal de Securitate (FSB).

Instituția rusă anunță într-o notă informativă că, în total, au fost reținute trei persoane. Este vorba de un cetățean al Ucrainei, unul al Republicii Moldova și unul al Federației Ruse. Aceștia au fost arestați în legătură cu un atentat care ar fi fost planificat la Moscova la începutul lunii aprilie.

Potrivit FSB, cetățeanul moldovean, născut în anul 1991, ar fi fost recrutat la Chișinău, în decembrie 2025, și trimis la Moscova pentru a aduna informații despre locul țintă. Acesta este suspectat că ar fi închiriat un automobil și ar fi transmis imagini în timp real din zona în care urma să fie comis atacul.

Într-o declarație video difuzată de autoritățile ruse, bărbatul susține că ar fi fost contactat în Chișinău de o persoană necunoscută.

„În decembrie 2025, într-un restaurant din Chișinău, m-am întâlnit cu o persoană. Avea un accent ucrainean. Mi-a propus să fac filmări pentru el în Rusia, la Moscova. La indicația lui, pe 1 martie am venit din Chișinău în Rusia și mi-am făcut toate actele, permis, asigurare. După aceea, pe 2 aprilie m-a sunat și mi-a spus că trebuie să fac o transmisiune video în jurul orei 20:00”, a declarat acesta.
0:00
/0:44

Sursa video: TASS

De asemenea, autoritățile ruse afirmă că un cetățean ucrainean ar fi fost implicat direct în pregătirea unui dispozitiv exploziv improvizat, care urma să fie plasat pe un scuter electric, iar un minor din Rusia ar fi contribuit la filmarea zonei.

FSB susține că atentatul ar fi fost planificat împotriva unui oficial din structurile de forță și că acesta ar fi fost dejucat anterior, pe 2 aprilie. Autoritățile din Republica Moldova nu au comentat deocamdată cazul.

Usatîi afirmă că doi ofițeri SIS sunt închiși în Rusia, Grosu roagă cetățenii să nu se informeze de la politicieni
Doi tineri ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) s-ar afla de zece luni în penitenciarul Lefortovo din Moscova, după ce datele lor personale ar fi fost „vândute” serviciilor speciale rusești. Informația a fost făcute publică de vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, Renato Usatîi, în cadrul emisiunii „Secretele

Menționăm că în ultimii ani, autoritățile ruse au anunțat în repetate rânduri reținerea unor cetățeni ai Republicii Moldova în dosare similare. Astfel, pe 14 aprilie 2025, FSB a comunicat despre reținerea a doi moldoveni, acuzați de pregătirea unor atacuri teroriste în Rusia și Crimeea.

În iunie 2025, serviciul rus a anunțat reținerea altor doi cetățeni moldoveni, despre care susținea că ar fi avut „misiuni îndreptate împotriva securității Rusiei”. Ulterior, înregistrări video difuzate de presa de stat rusă sugerau o presupusă implicare a Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzații respinse de autoritățile de la Chișinău drept „nefondate și speculative”.

Un caz similar a fost anunțat și în ianuarie 2026, când FSB a vorbit despre reținerea unui bărbat prezentat drept „agent al serviciilor speciale din Republica Moldova”. Președinta Maia Sandu a respins în repetate rânduri aceste acuzații, menționând că astfel de situații vizează nu doar cetățeni moldoveni, dar și din alte state. În același timp, șefa statului a atras atenția că moldovenii aflați pe teritoriul Federației Ruse pot fi expuși unor riscuri reale.