vineri, 10 octombrie, 2025
  • USD
  • EUR
Certificatul de concediu medical va fi eliberat în format digital și va putea fi obținut de la medicul curant
Sursa foto: Pixelshot

Certificatul de concediu medical va fi eliberat în format digital și va putea fi obținut de la medicul curant

Din 1 martie 2026, certificatul de concediu medical va fi eliberat în format digital și va putea fi obținut și de la medicul curant, indiferent de specialitatea acestuia. Actul va putea fi accesat online, iar la solicitare va putea fi și tipărit. Prevederile se regăsesc în noua instrucțiune privind constatarea incapacității temporare de muncă și eliberarea certificatului de concediu medical, aprobată de Cabinetul de miniștri în cadrul ședinței din 8 octombrie.

Potrivit proiectului, medicul curant va putea constata incapacitatea temporară de muncă și gestiona întregul proces de acordare a concediului medical.

La rândul său, angajatorul pacientului va fi notificat automat despre constatarea incapacității temporare de muncă a celui din urmă și evoluția concediului medical.

Persoanele asigurate, angajatorii și prestatorii de servicii medicale vor avea acces la certificatele medicale prin intermediul a patru platforme guvernamentale: Portalul certificatelor de concediu medical (PCCM), Portalul guvernamental al cetățeanului, aplicația EVO și Portalul unităților de drept.

„Prin aceste măsuri, se urmărește reducerea numărului de vizite nejustificate la medicul de familie, scurtarea duratei de incapacitate de muncă și facilitarea reîncadrării rapide a pacienților în câmpul muncii”, precizează responsabilii de la Ministerul Sănătății.

Noul sistem va intra în vigoare la data de 1 martie 2026, întrucât soluția tehnică digitală se află în proces de testare și pilotare.

Anual, în R. Moldova sunt emise peste 420.000 de certificate de concediu medical, dintre care peste 75% sunt certificate primare. Costul mediu estimat pentru tipărirea unui certificat este de circa 3,5 lei, ceea ce generează cheltuieli anuale de peste 1,4 milioane lei.

Completarea pe hârtie și procesarea manuală a datelor în sistemul PCCM necesită de la 15 minute până la o oră pentru fiecare caz.