
Cele trei spitale de psihiatrie din țară se confruntă cu multiple probleme. Ce soluții propune Ministerul Sănătății
Cele trei spitale de psihiatrie din R. Moldova se confruntă cu probleme grave de infrastructură, lipsă de personal specializat și condiții inadecvate pentru pacienți. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat acest lucru luni, 6 octombrie, în cadrul emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio Moldova.
„Spitalele de psihiatrie necesită o reformă serioasă. În primul rând, avem o experiență bună datorită proiectului realizat împreună cu partenerii elvețieni privind dezvoltarea centrelor de sănătate mentală în fiecare raion. Proiectul continuă, suntem în faza a treia și vom face o analiză a modului de finanțare a acestor centre și a spitalelor de profil”, a explicat Ala Nemerenco, precizând că reforma nu presupune închiderea instituțiilor existente.
Potrivit ministrei, una dintre cele mai importante schimbări ține de eliminarea specialității de „narcolog”, moștenită din perioada sovietică. Ministra a specificat că medicii narcologi nu vor fi disponibilizați, ci recalificați ca psihiatri, pentru a continua să trateze pacienții cu dependențe.
„Nicăieri în lume nu există o astfel de specialitate. Este o invenție din timpul Uniunii Sovietice. În realitate, este vorba despre adicții – față de droguri, alcool sau alte substanțe – care trebuie tratate de psihiatri. Prin urmare, narcologia, ca structură separată, trebuie să dispară”, a declarat oficiala.
În prezent, la spitalele de psihiatrie din Chișinău și Bălți există secții în care sunt tratați pacienți internați forțat, dar nu au pază. Astfel, Ministerul Sănătății analizează posibilitatea concentrării acestor secții într-o singură unitate modernizată, cu toate condițiile de securitate.
Condiții dificile se atestă și la Spitalul de Psihiatrie Orhei, unde pacienții sunt internați într-o zonă izolată, în mijlocul pădurilor.
„Am fost la Orhei și am trăit o stare de groază. Pacienții evadează uneori în pădure, ceea ce le pune viața în pericol. Orice spital de psihiatrie trebuie să ofere un mediu sigur și uman, cu grădini, flori, spații de plimbare, nu să arate ca o închisoare”, a spus ministra.
În acest context, autoritățile din sănătate iau în calcul o reorganizare administrativă a celor trei spitale de psihiatrie din Chișinău, Bălți și Orhei. Mai exact, acestea ar putea funcționa sub un management comun.