Ce profesii domină în Parlamentul actual? Juriștii, economiștii și pedagogii, în fruntea clasamentului
Cei mai mulți deputați din Parlamentul legislaturii a XII-a au studii juridice și economice. Din totalul aleșilor, 41 sunt juriști și economiști, 22 au studii în drept, iar 19 în economie.
Juriștii formează cea mai mare categorie profesională. În fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate sunt 11 deputați cu studii juridice, în Partidul Socialiștilor - 6, în Partidul Nostru - 2, iar în fracțiunile Partidul Comuniștilor, Alternativa și Democrația Acasă - câte unul.
Economiștii reprezintă a doua cea mai numeroasă categorie. PAS are 7 deputați economiști, iar fracțiunile PSRM, PCRM și Alternativa au câte 4 fiecare.
Un număr important de deputați au studii pedagogice - 18 în total. De asemenea, 9 deputați sunt ingineri, 5 sunt istorici, iar 4 sunt jurnaliști. În Parlament se mai regăsesc și specialiști din domenii precum politologie, securitate, medicină, psihologie, management, sociologie, arte sau agronomie.
Și din punct de vedere geografic, Parlamentul este divers, dar cu o concentrare mare în capitală. Peste 60% dintre deputați au domiciliul în municipiul Chișinău.
Nordul țării este reprezentat de 15 deputați, proveniți din raioanele Edineț, Fălești, Drochia, Soroca, Briceni, Sîngerei și din municipiul Bălți. Centrul țării are 11 deputați, din raioanele Ialoveni, Anenii Noi, Călărași, Nisporeni, Ungheni, Criuleni, Telenești și Rezina. Sudul Republicii Moldova este reprezentat de 13 deputați, din raioanele Cahul, Căușeni, Leova, Cimișlia, Cantemir, Ștefan Vodă și din UTA Găgăuzia.
În total, actualul Parlament este format din deputați proveniți din peste 20 de raioane ale Republicii Moldova, având o structură profesională variată, dominată însă de domeniile juridic și economic.

Amintim că Parlamentul Republicii Moldova se convoacă în sesiunea de primăvară 2026, începând cu 2 februarie. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a semnat o dispoziție care prevede acest lucru.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
