CC menține regulile privind partidele succesoare celor neconstituționale și limitarea activității formațiunilor
Curtea Constituțională (CC) a respins sesizările depuse de trei partide împotriva unor prevederi legale care vizează constatarea calității de partid succesor al unor formațiuni declarate neconstituționale și posibilitatea limitării activității unor partide. Hotărârea a fost pronunțată astăzi, 30 iunie.
Sesizările au fost depuse de liderul partidului „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” (FASM), Alexandru Beschieru, președinta formațiunii „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și avocatul partidului „Moldova Mare”, Igor Hlopețchi, în cauze aflate pe rolul Curții de Apel Centru.
Potrivit deciziei CC, prevederile contestate nu încalcă libertatea de asociere politică, ci urmăresc prevenirea situațiilor în care un partid declarat neconstituțional ar continua să activeze sub o altă denumire sau prin intermediul unei alte formațiuni.
Curtea a precizat că un partid nu poate fi declarat automat succesorul altuia. Instanța trebuie să analizeze mai multe elemente, inclusiv legăturile dintre formațiuni, conducerea partidului, mesajele publice, programul politic și activitățile desfășurate.
De asemenea, CC a stabilit că dizolvarea unui partid nu poate avea loc automat, ci doar după o decizie a instanței, bazată pe probe concrete. În cazul în care încălcările nu justifică o asemenea măsură, instanța poate dispune limitarea temporară a activității formațiunii.
Curtea a mai menționat că măsurile urgente pot fi aplicate în situații precum afectarea proceselor electorale, campanii de dezinformare, incitare la ură, promovarea extremismului sau alte acțiuni care amenință ordinea democratică.
Limitarea activității unui partid poate dura cel mult 12 luni, iar formațiunea își poate relua activitatea după eliminarea motivelor care au dus la aplicarea măsurii.
Hotărârea Curții este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.
Reacții după pronunțarea hotărârii
Partidul „Inima Moldovei” a calificat hotărârea CC drept „stranie”, iar prevederile declarate constituționale - „vădit antidemocratice și anticonstituționale”.
„(...) a fost ignorat și avizul Comisiei de la Veneția din luna martie a anului curent. Comisia de la Veneția a spus clar că un partid nu poate fi exclus din alegeri şi nu-i poate fi limitată activitatea doar în baza unor suspiciuni. Ignorarea avizului Comisiei de la Veneția pune R. Moldova într-o lumină proastă în ochii partenerilor europeni și să nu ne mire dacă la anul vom fi trecuți în Indexul Democrației de la regim hibrid la regim autoritar”, se menționează în poziția oficială a formațiunii.
De asemenea, „Inima Moldovei” a criticat ignorarea demersului de a examina sesizarea privind excepția de neconstituționalitate separat de subiectul partidelor succesoare ale celor declarate neconstituționale.
Hotărârea Curții Constituționale a fost criticată și de lidera formațiunii „Moldova Mare”, Victoria Furtună, care a declarat că decizia reprezintă o lovitură pentru statul de drept și pentru încrederea cetățenilor în instituțiile democratice.
Furtună a anunțat că va utiliza toate căile legale disponibile, inclusiv mecanismele internaționale, „pentru a demonstra că legea nu poate fi subordonată intereselor politice”.
Amintim că Partidul „Inima Moldovei” a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 2025, pe 26 septembrie, cu două zile înainte de scrutin. Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat decizia în contextul limitării activității formațiunii, dispuse în baza unor suspiciuni de finanțare ilegală.
- Activitatea Partidului „Inima Moldovei” a fost limitată pe un termen de 12 luni. Reacția liderei formațiunii
- CEC anulează înregistrarea candidaților partidului „Inima Moldovei” de pe lista Blocului Electoral Patriotic
Tot pe 26 septembrie, din cursă a fost exclus și partidul „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună. Decizia a fost luată în contextul acuzațiilor privind finanțarea ilegală și utilizarea unor resurse provenite din exterior, inclusiv din Federația Rusă, precum și pentru acte de corupere electorală.
Ulterior, la începutul lunii octombrie 2025, Curtea de Apel Chișinău a dispus limitarea activității formațiunii.
- Partidul „Moldova Mare” a fost exclus din cursa electorală pentru alegerile parlamentare
- Curtea de Apel Chișinău a dispus limitarea activității Partidului „Moldova Mare” și a Partidului Democrat Modern
În cazul FASM, procedurile administrative și judiciare privind statutul formațiunii au existat încă de la etapa inițială a procesului electoral. La începutul lunii august 2025, CEC a decis excluderea partidului din lista formațiunilor admise să participe la alegerile parlamentare.
Ulterior, pe 19 august, Curtea de Apel Centru a dispus limitarea temporară a activității a patru partide politice afiliate lui Ilan Șor, inclusiv FASM.