Casa Verde și EcoVoucher: soluții reale pentru buzunarul familiilor vulnerabile
Eficiența energetică devine realitate pentru zeci de mii de familii din Republica Moldova. Programele naționale coordonate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) au început să aducă rezultate concrete, iar autoritățile anunță că sprijinul pentru gospodării va fi extins și consolidat în 2026.
Unul dintre cele mai vizibile exemple este Programul EcoVoucher, care oferă familiilor vouchere de până la 6 000 de lei pentru înlocuirea aparatelor electrocasnice vechi cu modele noi, eficiente energetic. Peste 25 000 de familii au beneficiat deja de aceste vouchere în 2025, ceea ce a dus la economii semnificative la facturile de energie și la un confort sporit în locuințe.
În paralel, Fondul pentru Eficiență Energetică în sectorul rezidențial (FEERM) sprijină reabilitarea energetică a locuințelor, atât pentru blocurile multietajate, cât și pentru gospodăriile individuale, iar programul „Casa Verde” continuă să finanțeze investițiile în soluții eficiente pentru casele noi și reabilitate. În 2025, aproape 500 de cereri au fost aprobate, iar zeci de contracte au fost deja semnate pentru lucrări de modernizare.
CNED a organizat și o caravană de informare care a ajuns în 36 de localități, informând peste 30 000 de cetățeni despre beneficiile eficienței energetice și modalitățile prin care pot reduce consumul de energie.
Pentru 2026, CNED planifică să extindă aceste programe, cu un buget suplimentar și noi apeluri de finanțare, pentru a ajunge la cât mai multe familii și pentru a asigura un acces echitabil la soluții eficiente energetic.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram