Când vor afla cetățenii dacă vor primi compensații și ce grad de vulnerabilitate energetică le-a fost atribuit

Când vor afla cetățenii dacă vor primi compensații și ce grad de vulnerabilitate energetică le-a fost atribuit
Sursa foto: Lina Grâu/Radio Europa Liberă

Sistemul informațional al platformei guvernamentale compensatii.gov.md va începe să atribuie gradele de vulnerabilitate energetică pe 26 noiembrie. Astfel, cetățenii vor putea să afle valoarea compensațiilor atribuite la finele lunii noiembrie - începutul lunii decembrie, accesând cabinetul personal.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, la etapa actuală, sistemul doar validează informațiile incluse în cerere, iar în cazul în care sunt depistate erori, cetățenii sunt informați că trebuie să le rectifice.

„Actualmente, în sistem sunt înregistrate peste 500 de mii de cereri și doar unele dintre ele nu au fost validate, din motiv că solicitanții au selectat sursa de bază de încălzire sobă/cazan bazat pe combustibil solid, însă nu se încadrează în cele trei situații prevăzute de Regulament”, precizează Ministerul.

Conform Regulamentului aprobat de Guvern, pot depune cererile online, pe platforma compensatii.gov.md, toate gospodăriile care se includ în una dintre următoarele situații:

  1. sursa principală de încălzire este energia termică centralizată, gazele naturale sau energia electrică.
  2. sursa principală de încălzire este soba pe combustibili solizi (lemne, cărbune) și au beneficiat de ajutorul pentru perioada rece a anului (APRA) în sezonul rece precedent.
  3. sursa principală de încălzire este soba pe combustibili solizi (lemne, cărbune) și are stabilit dreptul la APRA pentru perioada rece următoare.

Gospodăriile care au drept sursă principală de încălzire soba/cazanul bazat pe combustibili solizi, însă nu au beneficiat anul trecut de APRA, trebuie să se adreseze la asistentul social din localitate, pentru de depune cererea pentru compensații.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

În cazul în care solicitantul a selectat drept sursă de bază de încălzire sobă/cazan bazat pe combustibil solid, însă nu se încadrează în una dintre cele trei situații descrise mai sus, cererea nu va fi validată de sistem. Respectiv, solicitantul trebuie să se adreseze la asistentul social pentru a completa cererea.

Cetățenii R. Moldova mai au la dispoziție șapte zile pentru a solicita ajutor la plata facturilor la energie și compensarea banilor cheltuiți pentru achiziționarea lemnelor de foc și a cărbunelui, pentru luna curentă.

Moldovenii se pot înregistra pe compensatii.gov.md până la data de 25 noiembrie inclusiv. Amintim că, în acest an, doar gospodăriile înregistrate pe plarforma guvernamentală vor beneficia de compensații în perioada rece.

Dacă întâmpinați dificultăți la înregistrarea cererii online, contactați echipa de suport la Linia verde 0 8000 5000 sau expediați un mesaj pe adresa de e-mail: suport@compensatii.gov.md.

Persoanele care nu au acces la internet sau întâmpină dificultăți la înregistrarea pe platformă, pot apela la asistenții sociali sau bibliotecarii din localitate.

În anul curent, pentru acordarea ajutorului pentru perioada rece a anului și plata compensațiilor la resurse energetice familiilor defavorizate au fost prevăzute 893.1 de milioane de lei. În comparație, anul trecut a fost alocată suma de 3,4 miliarde de lei.

Autoritățile au declarat că bugetul din acest sezon de încălzire este mai mic, întrucât și tarifele la energie sunt mai mici.