Cancelarul german Friedrich Merz a ajuns la Kiev. Berlinul pregătește noi ajutoare pentru Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a ajuns duminică, 4 octombrie, la Kiev, într-o vizită menită să reafirme sprijinul Germaniei pentru Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești cu rachete și drone. Merz a fost întâmpinat în capitala ucraineană de ministrul de Externe, Andrii Sybiha.
Cancelarul german urmează să discute cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski despre relațiile bilaterale, afacerile europene și situația internațională.
„Dacă Rusia nu este oprită, mașina sa militară se va întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva noastră”, a declarat Friedrich Merz după sosirea la Kiev.
Potrivit publicației Kiyv Independent, cancelarul german este însoțit de ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, precum și de reprezentanți ai companiilor din sectoarele apărării și energiei.
Potrivit unor surse guvernamentale germane citate de agenția dpa, în timpul vizitei sunt așteptate noi angajamente privind sprijinul financiar și militar pentru Ucraina. Printre acestea s-ar putea număra livrarea a mii de drone interceptoare și sprijin pentru accelerarea producției ucrainene de arme cu rază lungă de acțiune.
Vizita are loc în condițiile în care Ucraina se confruntă cu o intensificare a atacurilor rusești și solicită partenerilor occidentali sisteme suplimentare de apărare aeriană și rachete interceptoare.
Germania caută, de asemenea, soluții pentru consolidarea apărării aeriene ucrainene. În acest context, statele europene discută mecanisme prin care Ucraina ar putea obține noi sisteme și rachete Patriot, inclusiv prin achiziții finanțate din pachetul de împrumuturi europene de 90 de miliarde de euro destinat sprijinului Ucrainei.

