vineri, 21 noiembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Bursele studenților vor crește în 2026. Prioritate au specialitățile care „țin economia în mișcare”
Sursa foto: Getty Images

Bursele studenților vor crește în 2026. Prioritate au specialitățile care „țin economia în mișcare”

Studenții moldoveni vor avea majorări de burse în 2026, anunță ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, într-un răspuns la petiția tinerilor care au cerut creșteri. Deși aceștia au solicitat intervenții substanțiale, oficialul a spus clar: banii vin, dar nu la nivelul cerut.

Într-un live pe Facebook, Dan Perciun a precizat că bursele vor fi, pentru început, indexate la rata inflației, astfel încât să fie păstrată „puterea reală” a sprijinului financiar. Dar adevăratele schimbări se vor vedea în domeniile în care țara are cea mai mare nevoie de specialiști.

„În 2026 punem accent pe specialitățile STEM: inginerie, fizică, matematică, chimie, arhitectură. Pentru aceste domenii avem resurse rezervate pentru majorări mai mari”, a spus ministrul.

Oficialul a subliniat că Moldova are nevoie urgentă de profesioniști în sectoarele care susțin creșterea economică.

Bursele de la pedagogie — dublate în 2024 — sunt deja un exemplu de investiție țintită, iar autoritățile spun că același model va fi aplicat și în 2026. 

Totuși, majorările mai generoase pentru întreg sistemul universitar ar putea fi aprobate abia la rectificarea bugetului, în martie sau iulie.

În 2025, bursele au fost indexate cu 4,6%, iar bursele doctoranzilor au ajuns la 4 400 de lei.

Recent, Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) a lansat o petiție publică către Ministerului Educației și Cercetării (MEC) prin care cere majorarea burselor la nivelul minimului de existență.