marți, 24 martie, 2026
  • USD
  • EUR
Bubuituri și lumini pe cer, observate în sudul țării după atacuri aeriene în Ucraina - ce a constatat Poliția de Frontieră
Sursa foto: Poliția de Frontieră

Bubuituri și lumini pe cer, observate în sudul țării după atacuri aeriene în Ucraina - ce a constatat Poliția de Frontieră

În seara zilei de 23 martie, locuitorii din sudul Republicii Moldova au semnalat bubuituri puternice și lumini intense pe cer, fenomene care au provocat îngrijorare în rândul populației.

Potrivit informațiilor oferite de Poliția de Frontieră, aceste manifestări au fost generate de atacuri aeriene desfășurate pe teritoriul Ucrainei, în apropierea localității Copceac, situată în vecinătatea frontierei cu Republica Moldova.

Autoritățile precizează că, deși efectele acțiunilor militare au fost percepute de cetățeni pe teritoriul țării, până în prezent nu au fost identificate riscuri directe pentru securitatea populației. Totodată, Ministerul Apărării a confirmat că spațiul aerian al Republicii Moldova nu a fost încălcat.

Poliția de Frontieră anunță că menține o comunicare permanentă cu instituțiile naționale competente, precum și cu partenerii internaționali, în vederea monitorizării situației. De asemenea, autoritățile continuă să asigure supravegherea frontierei de stat și siguranța cetățenilor.

Reprezentanții instituțiilor responsabile îndeamnă populația să rămână calmă și să se informeze doar din surse oficiale.

Amintim că luni seara, autoritățile au anunțat că punctul de trecere al frontierei moldo-ucrainene Giurgiulești - Reni și-a sistat activitate pentru aproape o oră. Măsura a fost luată din motive de siguranță, iar activitatea în punctul de frontieră a fost reluată în scurt timp, după clarificarea situației.

În noaptea de 23 spre 24 martie, forțele ruse au lansat un atac aerian de amploare asupra Ucrainei, fiind raportate explozii în mai multe regiuni. Atacurile s-au soldat cu morți și răniți, inclusiv copii, precum și cu distrugeri ale locuințelor, infrastructurii și izbucnirea mai multor incendii. Echipele de intervenție continuă să gestioneze consecințele, iar autoritățile evaluează amploarea pagubelor.

Alarma pe partea ucraineană, verificată. PTF Giurgiulești-Reni și-a reluat activitatea
(ACTUALIZARE, ORA 20:48) Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești -Reni și-a reluat activitatea în regim normal. (ȘTIREA INIȚIALĂ, ORA: 20:41) Traficul transfrontalier prin punctul de trecere Giurgiulești-Reni a fost sistat temporar în această seară, după declanșarea unei alarme pe partea ucraineană. Autoritățile anunță că măsura a fost luată
Linia Isaccea-Vulcănești, deconectată după bombardamentele din Ucraina. R. Moldova a trecut pe rute alternative
Republica Moldova este alimentată în continuare cu energie electrică prin rute alternative, după ce linia de interconexiune Isaccea-Vulcănești a fost deconectată în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei. Ministerul Energiei anunță că pentru menținerea alimentării cu energie electrică a Republicii Moldova, pe parcursul nopții, operatorul sistemului electroenergetic Moldelectrica,