Brigada „Fulger” desfășoară exerciții tactice în centrul și nordul țării. Recomandări pentru cetățeni
Poliția R. Moldova anunță că pe 3 și 4 iulie, Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” desfășoară exerciții tactice în centrul și nordul țării. Exercițiile, cu implicarea blindatelor, sunt desfășurate cu scopul de a perfecționa abilitățile profesionale ale polițiștilor. În acest context, cetățenii sunt îndemnați să-și păstreze calmul și să evite răspândirea informațiilor eronate.
„Vă informăm că, astăzi și mâine, s-ar putea să vedeți pe trasee sau în localitățile din centrul și nordul țării mascații din BPDS”Fulger” a IGP, care au planificate exerciții tactice, inclusiv cu implicarea blindatelor. Exercițiile fac parte din planul de acțiuni al instituției și sunt destinate strict pentru perfecționarea abilităților profesionale ale polițiștilor”, anunță Poliția.
Astfel, reprezentanții Poliției Naționale îndeamnă cetățenii să-și păstreze calmul și să evite răspândirea informațiilor eronate.