marți, 16 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
BNM preia președinția Grupului Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală și de Sud-Est
Sursa foto: BNM

BNM preia președinția Grupului Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală și de Sud-Est

Banca Națională a Moldovei (BNM) preia, începând cu 16 decembrie, președinția Grupului Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală și de Sud-Est (BSCEE). Mandatul este de un an și va fi exercitat de viceguvernatorul BNM, Constantin Șchendra, anunță instituția într-un comunicat.

Potrivit viceguvernatorul BNM, Constantin Șchendra, participarea R. Moldova în cadrul Grupului Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală și de Sud-Est (BSCEE), una dintre cele mai importante platforme de cooperare dintre autoritățile de supraveghere bancară din regiune, reflectă angajamentul țării noastre de a consolida supravegherea bancară și de a avansa în direcția alinierii la practicile europene.

Totodată, Banca Națională a Moldovei ar urma să găzduiască Conferința anuală a BSCEE din anul 2026.

Grupul Supraveghetorilor Bancari din Europa Centrală și de Sud-Est (BSCEE) este o rețea fondată în 1991, care reunește autorități de supraveghere bancară din 24 de țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Scopul acestui forum de nivel înalt este promovarea cooperării și a schimbului de experiență în domeniul supravegherii bancare, contribuind la consolidarea sistemelor financiare din regiune.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram