Bilanțul primului an al Programului Național de Aderare la UE - doar jumătate dintre acțiunile planificate au fost realizate
Guvernul Republicii Moldova a făcut public raportul privind implementarea Programului Național pentru Aderarea la Uniunea Europeană (PNA) 2025-2029, un document care prezintă o hartă detaliată a pașilor realizați în drumul spre Bruxelles. În primul său an de aplicare, 2025, puțin peste jumătate dintre acțiunile planificate au fost realizate.
Programul, aprobat în mai 2025, cuprinde aproape 2.900 de acțiuni, de la schimbări legislative până la măsuri practice de implementare, menite să alinieze Republica Moldova la cele peste 3.000 de acte normative europene. Pentru 2025, autoritățile și-au propus un ritm alert de lucru: 839 de acțiuni cu termen fix. La finalul anului, bilanțul arată că 56% dintre ele (470) au fost finalizate, 40% sunt în curs de desfășurare, iar 4% nu au fost încă inițiate. În plus, s-au transpus în legislația națională 366 de acte UE, dintre care 134 integral și 232 parțial.
În Clusterul 1 - Valori fundamentale, a fost realizată aproximativ 60% din agenda normativă. Au fost introduse unele măsuri pentru creșterea transparenței în achizițiile publice, inclusiv utilizarea facturării electronice, și s-au făcut pași în alinierea statisticilor la standardele Eurostat. În domeniul justiției și securității au avut loc unele modernizări instituționale și tehnice, inclusiv cooperarea cu rețele europene, însă reformele structurale rămân parțial nefinalizate. Digitalizarea administrației publice a continuat, dar aplicarea noilor platforme este inegală.
La Clusterul 2 - Piața internă, gradul de realizare a fost de circa 46%. Au fost luate unele măsuri privind libera circulație a bunurilor, serviciilor și capitalului, precum și instrumente de sprijin pentru mediul de afaceri. Totuși, implementarea practică și impactul asupra pieței rămân limitate, iar unele domenii, precum combaterea spălării banilor și protecția proprietății intelectuale, sunt încă în proces de ajustare la cerințele UE.
Clusterul 3 - Competitivitate și creștere incluzivă a înregistrat un nivel de realizare de aproximativ 48%. Au fost inițiate reforme legate de digitalizare, securitate cibernetică și sisteme fiscale, precum și unele ajustări în politicile sociale și educaționale.
În Clusterul 4 - Agenda verde și conectivitate, aproximativ 57% din acțiuni au fost raportate ca fiind realizate. Au fost făcuți pași în alinierea cadrului normativ din transporturi, energie și mediu, inclusiv promovarea surselor regenerabile și actualizarea regulilor privind gestionarea deșeurilor. Aplicarea practică a acestor măsuri este încă în desfășurare.
Un nivel similar de realizare, de circa 57%, s-a înregistrat și în Clusterul 5 - Agricultură și coeziune, unde au fost inițiate procese de digitalizare și îmbunătățiri ale cadrului de siguranță alimentară.
În Clusterul 6 - Politica externă și de securitate, gradul de realizare a ajuns la aproximativ 71%, reflectat în principal prin alinierea la pozițiile și sancțiunile UE și prin dezvoltarea unor mecanisme de cooperare. Și în acest domeniu, o parte dintre măsuri sunt la etapa de consolidare și testare.
Documentul subliniază că progresele au fost recunoscute și de Comisia Europeană în Raportul de Extindere 2025, care notează avansuri în 19 capitole de negociere - de patru ori mai multe decât în 2023.
Anul 2026 va fi și mai intens. Sunt planificate peste 1.000 de acțiuni normative pentru transpunerea a 1.280 de acte UE. Prioritățile anunțate sunt: accelerarea armonizării legislative și focalizarea pe reformele cheie recomandate de Bruxelles.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram

