Biblioteca Națională lansează Campania Națională „Septembrie nici o zi fără lectură”
Biblioteca Națională a R. Moldova lansează Campania Națională „Septembrie nici o zi fără lectură”, din cadrul ediției a VII a Programului Național LecturaCentral, 2024. Data limită de prezentare a dosarelor pentru participare la evaluare este 1 octombrie 2024.
Pe parcursul lunii septembrie, instituțiile din Sistemul Național de Biblioteci și bibliotecarii își vor concentra eforturile pe promovarea intensivă a Cunoașterii valorilor europene prin lectură, acesta fiind genericul ediției din acest an a Programului Național LecturaCentral.
Astfel, în luna septembrie, utilizatorii bibliotecilor au posibilitatea să participe la activități organizate de biblioteci conform prevederilor concursurilor naționale susținute de Ministerul Culturii al R. Moldova, în cadrul proiectului cultural Programul Național LecturaCentral-2024.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Potrivit Regulamentului actualizat de organizare și desfășurare a Concursurilor Naționale în cadrul ediției a VII-a a Programului Național LecturaCentral-2024, au fost anunțate următoarele concursuri:
- Concursul „Cel mai activ cititor”;
- Concursul „Cel mai original proiect de promovare a cărții și lecturii, inclusiv cu ajutorul tehnologiilor”;
- Concursul „Lumina din jurul cărții: cel mai original club de lectură”;
- Concursul „Cel mai original program / proiect de promovare a lecturii în familie”;
- Concursul „Cel mai original program / proiect de promovare a valorilor europene”.
Data limită de prezentare a dosarelor informaționale pentru participare la evaluarea Concursurilor Naționale este 1 octombrie 2024. Pentru întrebări și informații suplimentare contactați secretariatul Programului Național LecturaCentral: Direcția Cercetare și Dezvoltare în Biblioteconomie și Științe ale Informării; tel.: 022 240070; 022 240443; e-mail: dbiblio@bnrm.md.