Bacalaureat 2024. Peste 16 mii de absolvenți susțin astăzi examenul la limba străină

Bacalaureat 2024. Peste 16 mii de absolvenți susțin astăzi examenul la limba străină
Sursa foto: diez.md

Absolvenții de liceu susțin, astăzi, proba de examen la limba străină. Cei peste 16 mii de candidați vor scrie proba la limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană și turcă. 2.594 de elevi din țară au obținut nota zece din oficiu la limba străină.

Ministerul Educației anunță că proba la limba străină este organizată marți, 11 iunie, pentru 16.282 de candidați, dintre care:

  • 12.613 vor scrie proba la Limba engleză;
  • 3479 – la Limba franceză;
  • 93 – la Limba germană;
  • 24 – la Limba spaniolă;
  • 50 – la Limba italiană;
  • 23 – la limba turcă.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

La cea de-a patra probă de examen, care se va desfășura vineri, 14 iunie, vor participa 17.479 de candidați. Dintre aceștia, 8.068 candidați de la profilul real vor susține proba de examen la matematică, 8.674 de candidați de la profilul umanist – proba la istoria românilor și universală, 254 de candidați de la profilul sport și 483 de candidați de la profilul arte vor susține probele corespunzătoare profilului.

Sesiunea de bacalaureat se va încheia vineri, 21 iunie, iar pe data de 27 iunie, în centrele de bacalaureat, vor fi afișate rezultatele din sesiunea de bază.