Avocatul Poporului, despre două accidente, soldate cu șase morți: „Vor fi examinate acțiunile autorităților”
Avocatul Poporului Ceslav Panico s-a sesizat în contextul două accidente grave, care au dus la decesul a șase persoane. Este vorba despre accidentul de lângă Bahmut, unde au murit patru persoane, precum și accidentul de lângă Aeroport, în care au murit două persoane.
Avocatul Poporului susține că va analiza acțiunile sau inacțiunile autorităților care au dus la producerea accidentelor, precum și va monitoriza modul de desfășurare al anchetelor.
„În cadrul investigării vor fi examinate și analizate acțiunile sau inacțiunile autorităților care au dus sau care au contribuit la producerea accidentelor, inclusiv acțiunile sau inacțiunile autorităților care ar fi putut preveni producerea acestor accidente, precum și cauzele producerii accidentelor. Totodată, Ombudsmanul va monitoriza și modul de desfășurare al anchetelor, inclusiv finalitatea acestora”, anunță Oficiul Avocatului Poporului.
Acest lucru este posibil în contextul în care Avocatul Poporului este în drept să acționeze din oficiu, dacă dispune de informații privind încălcarea drepturilor și libertăților omului, în cazurile de o importanță socială deosebită sau în cazul în care este necesară apărarea intereselor unor persoane care nu pot folosi de sine stătător mijloacele juridice de apărare.
Patru persoane au decedat în urma unui grav accident, produs vineri seara, 20 octombrie, în comuna Bahmut. La volanul automobilului care a provocat accidentul se afla un angajat al Procuraturii. Potrivit surselor consultate de PulsMedia.MD, la volanul mașinii s-ar fi aflat șeful Procuraturii Ungheni, Dumitru Triboi. Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a produs după ce automobilul de marca Skoda Fabia a accidentat o căruță. În rezultat, patru persoane, membrii aceleiași familii, au decedat. Alte două victime au fost preluate de salvare.
Un alt accident grav s-a produs în apropiere de Aeroportul Internațional Chișinău, unde o motocicletă a fost cuprinsă de flăcări, după ce s-a lovit frontal cu o mașină de poliție. Potrivit oamenilor legii, două persoane, care se aflau pe motocicletă, au decedat.