Avertizările IGSU în contextul codului galben de instabilitate atmosferică
În contextul codului galben de instabilitate atmosferică, anunțat de meteorologi pentru zilele de 2 și 3 iulie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) vine cu mai multe recomandări pentru populație.
Astfel, potrivit IGSU, în caz de vânt puternic și ploi abundente, specialiștii recomandă oamenilor adăpostirea în mod de urgență într-o clădire sau mașină îndepărtată de firele electrice și copaci, care pot cădea peste autovehicul.
Totodată, persoanele sunt îndemnate să evite aflarea înainte de furtună, în timpul, dar și după aceasta sub clădiri și instalații înalte, cum ar fi piloni, turnuri, stâlpi, dar și arbori înalți.
„Este important de reținut că distanța de siguranță este egală cu înălțimea construcției. Mai mult, în vederea evitării situațiilor fatale, cetățenii sunt rugați să nu atingă sau să calce cablurile căzute la pământ”, au transmis marți reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
De asemenea, salvatorii recomandă ca în timpul intemperiilor, aparatele și utilajele electrice să fie deconectate, iar geamurile și ușile locuinței să fie bine închise. Mai mult, specialiștii îndeamnă oamenii să nu atingă caloriferele și alte obiecte metalice, deoarece acestea conduc foarte bine curentul electric. O atenție deosebită trebuie acordată și minorilor, precizează reprezentanții IGSU.
„Părinții sau cei care au în grijă copiii sunt rugați să nu-i lase de unii singuri acasă și să-i supravegheze în permanență, pentru a evita situațiile periculoase”, a mai transmis sursa citată.
Meteorologii au emis un cod galben de instabilitate atmosferică. Avertizarea a intrat în vigoare marți, 2 iulie, la ora 13:30, și va fi valabilă până miercuri, 3 iulie, ora 21:00.