Avaria de la rețeaua de termoficare din Bălți: Toate blocurile afectate au fost reconectate la agentul termic

Avaria de la rețeaua de termoficare din Bălți: Toate blocurile afectate au fost reconectate la agentul termic
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: esp.md

ACTUALIZARE (13:00) Toate blocurile de locuințe afectate de avaria gravă de pe rețeaua de termoficare din bălți au fost reconectate la agentul termic. Organele de drept continuă investigarea situației în legătură cu suspiciunile privind provocarea intenționată a avariei, anunță primarul Alexandr Petkov.

ȘTIREA INIȚIALĂ (8:20) Șapte blocuri locative din municipiul Bălți au rămas miercuri seara, 26 februarie curent, fără căldură, din cauza unei avarii grave la o conductă termică. Potrivit primarului Alexandr Petkov, oamenii legii investighează circumstanțele acestui incident grav, existând suspiciuni că „avaria ar fi putut fi provocată intenționat”.

Inițial, în urma avariei, șapte blocuri de locuințe din zona străzilor Bulgară – Iv. Franco au rămas fără căldură. Echipele de intervenție au reușit să restabilită furnizarea căldurii în două blocuri.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

La scurt timp, primarul municipiului Bălți a anunțat că, alte patru blocuri de pe străzile Alexandru cel Bun și Bulgară au rămas fără agent termic. Potrivit ultimelor informații oferite de Alexandr Petkov, la ora 22:15, furnizarea agentului termic a fost restabilită într-un bloc de pe strada Alexandru cel Bun.

Echipele de intervenție ale CET-Nord și ale Întreprinderii Municipale de Gospodărie Comunală intervin la lichidarea avariei. În paralel, „organele de drept investighează toate circumstanțele acestui incident grav, existând suspiciuni că avaria ar fi putut fi provocată intenționat”, a precizat primarul municipiului Bălți.