Autoritățile moldovene estimează că vor deschide primele capitole de negocieri cu UE la începutul lui 2025
Primele capitole de negociere ale R. Moldova cu Uniunea Europeană vor fi deschise anul viitor, a declarat pentru Moldova 1, vicepremiera Cristina Gherasimov. Mai întâi, Comisia Europeană va raporta despre cât de mult se potrivește legislația R. Moldova criteriilor de aderare la UE, apoi guvernele naționale vor lua decizia. Deocamdată, este în desfășurare screeningul bilateral care se va încheia peste patru luni.
„Pentru primul grup de capitole, deci noi sperăm undeva în luna ianuarie, deja acest raport să fie prezentat consiliului, după care urmează o decizie. Și sperăm în primele luni ale anului următor să avem începutul negocierilor propriu-zise”, a declarat Cristina Gherasimov.
Primele capitole de negocieri care vor fi deschise includ justiția, democrația, administrația publică, finanțele și economia.
Chiar dacă UE a deschis oficial negocierile de aderare cu R. Moldova și a început analiza legislației țării noastre, autoritățile de la Chișinău au decis să organizeze pe 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, un referendum prin care cetățenii vor fi întrebați dacă susțin sau nu aderarea R. Moldova la UE.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Uniunea Europeană a deschis oficial, pe 25 iunie 2024, la Luxemburg, negocierile de aderare cu R. Moldova. Lansarea negocierilor a avut loc în cadrul unei Conferințe interguvernamentale R. Moldova - UE.
În prezent, negociatorii analizează legislația țării pentru a verifica dacă este compatibilă cu cea a UE. Această etapă, cunoscută sub numele de „screening” în jargonul Bruxelles-ului, durează în mod normal între unul şi doi ani, au explicat surse diplomatice, potrivit AFP. Vor trece câteva săptămâni, dacă nu chiar luni, până când diferitele capitole de negociere vor fi efectiv deschise, preciza în iunie sursa citată.
De menționat că R. Moldova și Ucraina au obținut statutul de țară candidat la aderare într-un termen record, la aproape patru luni după declanșarea invaziei Federației Ruse în țara vecină.