Autoritățile din Chișinău ar putea achiziționa din Elveția încă 13 troleibuze cu parcurs

Autoritățile din Chișinău ar putea achiziționa din Elveția încă 13 troleibuze cu parcurs
Sursa foto: Primăria municipiului Chișinău

În primul semestru al anului 2026, autoritățile capitalei ar putea achiziționa din Elveția încă 13 troleibuze cu parcurs. Este vorba despre zece vehicule articulate de 18 metri și trei vehicule de 24 de metri, toate marca Hess.

Subiectul a fost discutat de către reprezentanții companiei de transport public „Verkehrsbetriebe Luzern AG” și membrii unei delegații a Primăriei municipiului Chișinău (PMC), care au efectuat o vizită de lucru în orașul Lucerna, situat în centrul Elveției.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Aceste troleibuze, aflate în prezent în exploatare pe traseele orașului Lucerna, urmează să fie oferite spre vânzare, în urma unor negocieri directe între PMC și reprezentanții companiei elvețiene, în primul semestru al anului 2026”, a precizat municipalitatea.

Potrivit portalului revizia.md, în perioada 2020 – 2023, întreprinderea municipală „Regia Transport Electric” a procurat atât troleibuze cu parcurs, din Uniunea Europeană (țări precum Italia, Austria, Elveția etc.), cât și caroserii de troleibuze noi din Belarus, care urmau a fi asamblate în R. Moldova.