joi, 23 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Autoritățile de la Kiev dau asigurări că nu vor majora tarifele la gazele naturale și energia electrică
Fotografie simbol

Autoritățile de la Kiev dau asigurări că nu vor majora tarifele la gazele naturale și energia electrică

Ministerul Energiei din Ucraina a anunțat că tarifele la gazele naturale și energia electrică nu vor fi majorate până la încheierea legii marțiale. Precizările au fost făcute după ce au apărut informații potrivit cărora un memorandum cu Fondul Monetar Internațional (FMI) ar prevedea scumpiri.

Potrivit Ministerului Energiei de la Kiev, memorandumul cu FMI nu se referă la introducerea unor noi tarife, ci la elaborarea unei foi de parcurs pentru reformarea sectorului energetic. Documentul ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026 și nu reprezintă o decizie privind modificarea prețurilor.

Instituția a explicat că foaia de parcurs vizează în special crearea unui mecanism extins de protecție socială, inclusiv prin subvenții suplimentare și măsuri de sprijin pentru gospodăriile vulnerabile, care ar urma să fie aplicate înaintea unor eventuale modificări ale tarifelor.

„Poziția de principiu rămâne neschimbată: în Ucraina continuă moratoriul asupra creșterilor tarifare, iar o tranziție completă la prețurile de piață este posibilă doar după încheierea legii marțiale”, a transmis Ministerul Energiei din Ucraina într-o postare publicată ieri pe Telegram.

Legea marțială și mobilizarea generală au fost introduse în Ucraina pe 24 februarie 2022, în ziua declanșării invaziei ruse la scară largă, iar autoritățile de la Kiev au prelungit periodic aceste măsuri. Ultima extindere a fost aprobată pe 30 aprilie, fiind valabilă până pe 4 august.

În timp ce legea marțială oferă autorităților competențe suplimentare pentru gestionarea situației de securitate, mobilizarea generală permite completarea efectivelor Forțelor Armate ale Ucrainei.

Legea marțială și mobilizarea generală în Ucraina au fost prelungite. Zelenski a semnat decretul
Președintele Volodimir Zelenski a semnat legile prin care este prelungită legea marțială și mobilizarea generală în Ucraina până la 2 august 2026. Potrivit documentelor aprobate de Rada Supremă, regimul de lege marțială va fi extins cu încă 90 de zile, începând cu 4 mai. Decizia a fost susținută de majoritatea