miercuri, 10 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Autoritățile admit că tariful la energia electrică ar putea crește
Colaj ziar.md

Autoritățile admit că tariful la energia electrică ar putea crește

Autoritățile admit că tariful la energia electrică ar putea crește. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că acest lucru s-ar putea întâmpla în cazul în care țara noastră va accesa „tot mai multă și mai multă energie de avarie”.

„Asta o să creeze eventual premise pentru a crește tarifele. Pentru că poartă un impact financiar asupra operatorului”, a explicat oficialul înainte de ședința Guvernului din 10 decembrie.

Întrebat cât ar putea dura această situație și dacă există discuții cu partea ucraineană, Dorin Junghietu a precizat că „sunt chestii imprevizibile”, iar unele momente au caracter confidențial.

„Ucraina tot menține la minim informația, pentru că sunt chestii sensibile pentru ei, vă dați bine seama”, a conchis ministrul.

Timp de trei zile, operatorul sistemului de transport al energiei electrice al R. Moldova, Moldelectrica, a cerut de două ori sprijin de avarie din România: prima dată - pe 6 decembrie, în urma unor atacuri asupra sistemului energetic ucrainean din zona apropiată țării noastre, iar a doua - pe 8 decembrie.

Dorin Junghietu a explicat că livrările energiei de avarie sunt separate de achizițiile efectuate de Energocom și sunt mai scumpe, prețul final urmând să fie cunoscut abia la începutul lunii ianuarie, după procesele de decontare.

Astfel, consumatorii sunt în continuare rugați să utilizeze responsabil energia electrică, în special în orele de vârf.

Primăria capitalei reacționează la avertismentul Moldelectrica: „Ne facem datoria față de chișinăuieni și oaspeți”
Primăria municipiului Chișinăului dă asigurări că își face datoria față de locuitorii și oaspeții capitalei, solicitând același lucru de la autoritățile centrale. Primarul orașului, Ion Ceban, a precizat acest lucru în contextul în care întreprinderea de stat Moldelectrica a îndemnat consumatorii să utilizeze responsabil energia electrică, în special seara. „Începând

Din 1 august, tariful la energie electrică pentru consumatorii deserviți de Premier Energy (centru și sud) constituie 3,59 lei/kWh, cu 51 de bani mai mic decât anterior, iar pentru cei deserviți de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” - 4,00 lei/kWh, cu 68 de bani mai mic față de prețul precedent.

Ultima majorare a tarifelor la energia electrică a avut loc pe 10 ianuarie curent. Atunci, energia furnizată Premier Energy s-a scumpit cu 1 leu și 76 de bani, până la 4,10 lei/kWh, iar energia cea livrată de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” -cu 1 leu și 84 de bani, până la 4,68 lei/kWh.

Din februarie, statul a oferit compensații în facturi pentru primii 110 kWh consumați, astfel încât cetățenii să plătească tarifele „de până la majorările” din 10 ianuarie. Respectiv, 2,34 lei/kWh pentru consumatorii din centrul și sudul țării, și 2,84 lei/kWh pentru cei din nord. Ultima plată în factură a fost cea care a venit în luna decembrie pentru luna noiembrie.

Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram