luni, 13 iulie, 2026
  • USD
  • EUR

Demo

#: Joi, 24 august

Când începe școala în septembrie? Precizarea ministrului Educației (DOC)

Când începe școala în septembrie? Precizarea ministrului Educației (DOC)

Elevii din R. Moldova, anul acesta, vor păși pragul școlii vineri, 1 septembrie 2023 , a precizat pentru ministrul Educației, Dan Perciun, pentru Unimedia. Astfel, primul sunet va fi organizat în toate instituțiile de învățământ la ora 08:30, cu durata de cel mult 45 de minute. Întrucât ziua de 1 septembrie în acest an este vineri, apoi urmează două zile de odihnă, unii erau confuzi când va începe anul școlar. Așadar, precizarea oficială este că anul școlar începe la data de 1 septembrie. Pri
# Social
Atenție, conducători auto! Circulația rutieră va fi sistată pe mai multe străzi din Capitală

Atenție, conducători auto! Circulația rutieră va fi sistată pe mai multe străzi din Capitală

Mai multe străzi din centrul municipiului Chișinău vor fi închise pentru conducătorii auto, anunță joi, 24 august, reprezentanții autorităților publice locale și centrale. Străzile vor fi închise în contextul organizării manifestărilor cultural-artistice consacrate Zilei Independenței R. Moldova, scrie purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. Circulația rutieră în centrul capitalei va fi sistată în perioada 25 august, ora 20:00, și 27 august, ora 24:00. Străzile vizate sunt: – bd. Ş
# Social
Locuitorii din Cahul vor beneficia de serviciile prestate de primărie la un singur punct de acces/ FOTO

Locuitorii din Cahul vor beneficia de serviciile prestate de primărie la un singur punct de acces/ FOTO

Locuitorii municipiului Cahul vor putea beneficia de serviciile prestate de primărie la Ghișeul Unic Cahul, localizat la parterul primăriei, începând din data de 23 august, anunță Primăria mun. Cahul. Punctul de acces unic va presta pentru început 17 servicii publice, cu posibilitatea de extindere ulterioară, ceea ce va permite îmbunătățirea accesul la informații și la consolidarea transparenței și responsabilității autorităților publice locale, scrie sursa citată. „Printre serviciile prestate
# Regional
În 2023 se așteaptă o recoltă de struguri mai mică comparativ cu anul trecut. Prognoze și recomandări

În 2023 se așteaptă o recoltă de struguri mai mică comparativ cu anul trecut. Prognoze și recomandări

Potrivit prognozelor, în acest an, recolta de struguri din R. Moldova va fi cu aproximativ 10-20% mai mică decât anul trecut și va varia între 4-10 tone/ha de struguri. Detalii despre starea plantațiilor viticole și estimările producției globale de struguri în anul curent au fost discutate în cadrul Consiliului pe filiera de produse „Struguri, vin, produse pe bază de vin și produse procesate”, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA). În cadrul ședinței s-a comunicat despre în
# Economie
Japonia a început să elibereze în oceanul Pacific apa de la centrala nucleară avariată din Fukushima/ FOTO

Japonia a început să elibereze în oceanul Pacific apa de la centrala nucleară avariată din Fukushima/ FOTO

Japonia a început joi, 24 august, să elibereze în oceanul Pacific un milion de tone de apă, folosită la răcirea miezurilor reactoarelor care au intrat în topire după tsunamiul devastator din 2011, informează Reuters. Conform Reuters, operațiunea de deversare se face în cantități mici și ar urma să dureze decenii. Apa a fost tratată pentru a scăpa de substanțele radioactive și este considerată sigură de Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Însă organizațiile de mediu, pescarii japonez
# Mediu
O femeie a născut în ambulanță, în timp ce era transportată de urgență la spital. Starea bebelușului

O femeie a născut în ambulanță, în timp ce era transportată de urgență la spital. Starea bebelușului

Misiune specială pentru un echipaj de ambulanță. Chemat să transporte la spital o gravidă, acesta a asistat la naștere chiar pe targa din autospecială. Atât nou-născutul, cât și mama acestuia, oricum au fost internați la maternitate pentru îngrijiri medicale corespunzătoare. Femeia a solicitat ambulanța în noaptea de 22 august, ora 04:14, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind în săptămâna 40 de sarcină. „Pentru deservirea solicitării a fost alocată echipa de asistență medical
# Social
Ucraina celebrează astăzi 32 de ani de independență. Mesajele oficialilor ucraineni și moldoveni

Ucraina celebrează astăzi 32 de ani de independență. Mesajele oficialilor ucraineni și moldoveni

Ucraina celebrează joi, 24 august, 32 de ani de independență față de regimul sovietic, exact la 18 luni după ce Rusia și-a lansat invazia pe scară largă în țara sa vecină de la Sud. În acest context, ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, a declarat că „este o sărbătoare cu adevărat simbolică, în contextul în care Rusia duce un război injust împotriva Ucrainei și atentează la independența și integritatea ei teritorială. „Astăzi este o zi importantă pentru prietenii noștri ucraineni - Ziua
# Extern
Autoritatea aviației ruse confirmă moartea lui Evgheni Prigojin și publică lista persoanelor care se aflau în avionul prăbușit

Autoritatea aviației ruse confirmă moartea lui Evgheni Prigojin și publică lista persoanelor care se aflau în avionul prăbușit

Un avion care îi aparține fondatorului grupului Wagner, Evgheni Prigojin, s-a prăbușit în regiunea rusă Tver, miercuri, 23 august. Serviciile de urgență din Rusia au anunțat că au recuperat rămășițele tuturor celor 10 oameni aflați la bordul aeronavei. Autoritatea aviației ruse (Росавиация) a confirmat moartea lui Evgheni Prigojin, aflar în avionul care s-a prăbușit. De asemenea, a publicat și lista cu celelalte persoane care se aflau împreună cu liderul Wagner. Rosaviația a publicat lista cu
# Extern
Accident în Polonia: Zece moldoveni au ajuns la spital. Ce scrie presa internațională și precizările MAEIE (FOTO)

Accident în Polonia: Zece moldoveni au ajuns la spital. Ce scrie presa internațională și precizările MAEIE (FOTO)

Zece cetățeni ai R. Moldova au ajuns la spital, după ce autocarul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier în Polonia. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE). Presa internațională scrie că moldovenii au fost implicați în două accidente, unul după altul, adică s-a răsturnat și ambulanța care îi prelua la spital după accidentul cu autocarul în care se aflau inițial persoanele. Accidentul rutier s-a produs în Polonia, în apropri
# Social

Miercuri, 23 august

Grecia în fața sutelor de incendii de vegetație din această vară – Fotoreportaj Reuters

Grecia în fața sutelor de incendii de vegetație din această vară – Fotoreportaj Reuters

Pompierii greci luptă cu incendiile care s-au extins și în afara Atenei. În această săptămână în Grecia incendiile de vegetație au ucis deja 20 de persoane. Reuters prezintă în imagini realitatea incendiilor devastatoare din statul elen.   În luna iulie curent, zeci de mii de turiști străini au fost evacuați din insula Rhodos, Grecia, acolo unde incendiile au ars timp de o săptămână, arzând hoteluri și stațiuni, dar și hectare cu vegetație. Conform instituției de stat de meteorologie din Greci
# În imagini
Șeful ANI, în litigiu la CSJ cu instituția pe care o conduce. S-a infectat cu COVID-19 la muncă și cere compensații

Șeful ANI, în litigiu la CSJ cu instituția pe care o conduce. S-a infectat cu COVID-19 la muncă și cere compensații

Litigiul în care președintele Autorității Naționale de Integritate (ANI), Lilian Chișca, își adjudecă achitarea indemnizației pentru infectarea cu COVID-19 în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu a ajuns în instanța supremă. Acțiunea în contencios administrativ a fost depusă anterior numirii sale în funcție, iar la sfârșitul anului trecut, Curtea de Apel Chișinău a respins-o ca neîntemeiată. Astfel, noul șef ANI este în așteptarea unei decizii pe care el însuși va fi obligat să o execute.
# Justiție
Câte 700 de lei pentru familiile defavorizate din Capitală în contextul pregătirilor către noul an școlar

Câte 700 de lei pentru familiile defavorizate din Capitală în contextul pregătirilor către noul an școlar

8 mii de elevi din familii defavorizate vor beneficia de sprijin financiar în contextul începerii noului an de studii 2023-2024, anunță Primăria municipiului Chișinău. Ajutorul material, în valoare de 700 lei, pentru fiecare beneficiar, se acordă în două etape, informează Primăria. „Astfel, în prima etapă a programului, 6.427 de elevi, din clasele a II-a – IX-a și a XI-a – XII-a, au beneficiat de ajutor unic. A doua etapă a programului, planificată pentru luna octombrie, curent, va fi destinat
# Social
Un general-colonel rus a rămas fără bunuri de circa 25 de milioane de euro. Au fost confiscate de Ucraina (FOTO)

Un general-colonel rus a rămas fără bunuri de circa 25 de milioane de euro. Au fost confiscate de Ucraina (FOTO)

Procurorii ucraineni au anunțat că desfășoară acțiuni procesuale penale împotriva reprezentanților organelor de stat ale Federației Ruse care au achiziționat o serie de întreprinderi pe teritoriul Ucrainei și le-au înregistrat ca cetățeni ai Ucrainei. Potrivit acuzării ucrainene, în acest fel, ei (n.r: rușii) retrag fonduri din Ucraina către statul agresor și le folosesc, inclusiv, pentru a sprijini formațiunile armate ilegale care operează în teritoriile ocupate temporar din regiunile Donețk și
# Extern
Prim-ministrul Recean s-a întâlnit la Kiev cu președintele Ucrainei. Despre ce au discutat oficialii

Prim-ministrul Recean s-a întâlnit la Kiev cu președintele Ucrainei. Despre ce au discutat oficialii

Prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, s-a întâlnit miercuri, 23 august, la Kiev cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Despre aceasta anunță Zelenski pe canalul său de Telegram. Cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea rutelor alternative, inclusiv prin R. Moldova, pentru transportul cerealelor din Ucraina. Împreună cu prim-ministrul R. Moldova, Dorin Recean, am discutat despre dezvoltarea tranzitului de produse alimentare ucrainene prin Moldova și crearea infrastructurii nece
# Politică