vineri, 10 iulie, 2026
  • USD
  • EUR

Demo

#: Joi, 25 ianuarie

Câte arme poate deține legal un moldovean? Precizările Poliției

Câte arme poate deține legal un moldovean? Precizările Poliției

În 2023, oamenii legii au ridicat peste 2.448 de arme, dintre care doar 57 erau deținute ilegal. În acest sens, Poliția vine cu unele precizări pentru deținătorii de arme și persoanele care intenționează să le achiziționeze. Potrivit Poliției, cetățenii din R. Moldova pot fi autorizați să procure și să dețină cel mult 12 arme de foc. La polul opus sunt colecționarii de arme, care au dreptul să dețină un număr nelimitat de arme, respectând regulile de securitate. Inspectoratul General al Poliți
# Social
Ministerul Energiei propune soluții pentru erorile de facturare la energia termică

Ministerul Energiei propune soluții pentru erorile de facturare la energia termică

Unii consumatori din capitală și din municipiul Bălți ar putea avea Puncte Termice Individuale (PTI) și sisteme de distribuție a agentului termic pe orizontală, cu un contor individual la fiecare apartament. O astfel de soluție pe termen lung vine din partea Ministerului Energiei, în contextul în care mai mulți consumatori debranșați au primit facturi mari pentru energia termică. Până la implementarea soluției propuse, Ministerul Energiei îndeamnă consumatorii să se adreseze la Ministerul Munci
# Social
Victimele Holocaustului, comemorate la Chișinău. Maia Sandu: „Tragedia poporului evreu este și va fi o rană adâncă”

Victimele Holocaustului, comemorate la Chișinău. Maia Sandu: „Tragedia poporului evreu este și va fi o rană adâncă”

Președinta Maia Sandu, ambasadorul Israelului în R. Moldova, Joel Lion și mai mulți oficiali au participat astăzi la evenimentul de comemorare a celor circa șase milioane de evrei, asasinați în timpul Holocaustului. Ceremonia s-a desfășurat la monumentul „Victimelor Fascismului” din capitală. „Pentru țara noastră, tragedia poporului evreu, a romilor și a tuturor celorlalți care au suferit pe acest pământ în timpul Holocaustului este și va fi întotdeauna o rană adâncă. Aceste comunități, care au
# Social
Mai multe zboruri directe către Germania: O companie aeriană lansează curse de la Chișinău spre Hamburg

Mai multe zboruri directe către Germania: O companie aeriană lansează curse de la Chișinău spre Hamburg

Din luna mai a acestui an, compania aeriană moldo-română HiSky va opera două zboruri săptămânale spre Hamburg. Acestea vor avea loc în zilele de miercuri și duminică. Anunțul a fost făcut miercuri, 24 ianuarie. „Începând cu 26 mai, ai rută direct Chișinău (RMO) - Hamburg (HAM), la un preț special de la 49 euro/sens. Cursa va fi operată de 2 ori pe săptămână, în fiecare zi de miercuri și duminică, iar biletele sunt deja disponibile pentru rezervare”, a anunțat HiSky. Urmăriți-ne și pe canalul
# Social
Biatlonista Alina Stremous a devenit vicecampioană europeană

Biatlonista Alina Stremous a devenit vicecampioană europeană

Biatlonista Alina Stremous a devenit vicecampioană europeană în proba de individual pe distanța de 15 km, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Sportiva a fost depășită de către norvegiana Maren Kirkeeide și s-a clasat pe locul doi, cu rezultatul de 42 de minute și 12 secunde. „Alina Stremous a repetat performanța din 2022 la aceeași probă, când a devenit și campioană europeană în proba de urmărire pe distanța de 10 km. Totodată, Alina Stremous este a doua reprezentantă din istoria R
# Social

Miercuri, 24 ianuarie

FOTO/ Șeful Direcției de Educație Chișinău ar fi primit ordin de demisie prin email. Reacția Primăriei

FOTO/ Șeful Direcției de Educație Chișinău ar fi primit ordin de demisie prin email. Reacția Primăriei

Andrei Pavaloi, șeful Direcției Educație din capitală, ar urma să fie demis. În timp ce Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că a emis ordinul de eliberare al lui Pavaloi din funcție, edilul capitalei, Ion Ceban, spune că actul este unul ilegal și că dreptul de concediere îi aparține doar primarului municipiului Chișinău. În dimineața zilei de 24 ianuarie, MEC a anunțat într-un comunicat de presă că a emis pe 22 ianuarie șapte ordine cu privire la constatarea încetării de drept a rap
# Social
Vremea se încălzește, gheața se topește. Avertismentul meteorologilor

Vremea se încălzește, gheața se topește. Avertismentul meteorologilor

Meteorologii atenționează despre faptul că în următoarele trei zile vremea se va încălzi, iar stratul de gheață pe râurile și lacurile din R. Moldova se va subția. În acest sens, oamenii sunt rugați să evite plimbările pe apele înghețate. „În legătură cu regimul termic prognozat pentru perioada 25-27 ianuarie, pe râul Prut, râurile mici și lacurile din țară se va topi treptat gheața. Stratul de gheață va fi subțire și îmbibat cu apă, existând riscul ca gheața să cedeze”, a anunțat Serviciul Hid
# Social
Mai mulți sportivi din R. Moldova vor beneficia de burse lunare. Câți bani va aloca Ministerul Educației

Mai mulți sportivi din R. Moldova vor beneficia de burse lunare. Câți bani va aloca Ministerul Educației

Numărul sportivilor de performanță care vor primi burse lunare va crește, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC). În acest sens, Cabinetul de miniștri a modificat, în cadrul ședinței din 24 ianuarie, Regulamentul cu privire la modul de plată a burselor lunare sportivilor de performanță. Astfel, potrivit proiectului, bursele lunare vor fi acordate pe o perioadă de doi ani. Totodată, de acest tip de bursă vor beneficia toți sportivii de performanță clasați pe locurile 1-16 la Campionate
# Social
Procedura de înregistrare cu statut de șomer a fost simplificată. Ce modificări a adoptat Guvernul

Procedura de înregistrare cu statut de șomer a fost simplificată. Ce modificări a adoptat Guvernul

Miniștrii au modificat procedura de înregistrare cu statut de șomer. Potrivit proiectului, aprobat la ședința din 24 ianuarie a Guvernului, persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă se vor putea înregistra și scoate de la evidența structurilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și prin intermediul echipelor mobile, care se vor deplasa în localitățile din țară. Cererea de înregistrare cu statut de șomer va putea fi depusă online, accesând ANOFM, s
# Social
Cristina Gherasimov - ministră fără portofoliu. Explicațiile lui Daniel Vodă privind noua funcție în Guvern

Cristina Gherasimov - ministră fără portofoliu. Explicațiile lui Daniel Vodă privind noua funcție în Guvern

În R. Moldova nu va fi constituit un nou minister. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, susține că Cristina Gherasimov, proaspăt numită în funcția de ministră pentru Afaceri Europene, „va fi prima ministră fără portofoliu” și imediat după depunerea jurământului va prelua conducerea Biroului pentru Integrare Europeană. „Cristina Gherasimov va fi numită în funcția de ministră pentru Afaceri Europene. Este vorba despre instituirea unei noi funcții de ministră fără portofoliu, iar după
# Politică
Familia unui șofer de ambulanță, răpus de COVID-19 în 2020, va primi 100 de mii de lei

Familia unui șofer de ambulanță, răpus de COVID-19 în 2020, va primi 100 de mii de lei

Familia unui șofer din cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), care a decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19, în 2020, va primi 100 de mii de lei. Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect în acest sens miercuri, 24 ianuarie. Potrivit informațiilor expuse în proiect, victima, care a decedat pe cinci iunie 2020, a fost șofer din cadrul IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Cei 100 de mii de vor fi acoperiți
# Social
În R. Moldova va apărea un nou minister. Instituția va fi condusă de către Cristina Gherasimov

În R. Moldova va apărea un nou minister. Instituția va fi condusă de către Cristina Gherasimov

Fosta consilieră prezidențială, Cristina Gherasimov, numită recent în funcția de secretară de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), a fost numită șefă a Ministerului pentru Afaceri Europene și va coordona Biroul pentru Integrare Europeană. „La portofoliul de integrare europeană o vom avea pe Cristina Gherasimov, care va conduce Ministerul pentru Afaceri Europene și va coordona activitatea Biroului de Integrare Europeană”, a declarat Recean, la ședința Guvernului
# Politică
Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, preia conducerea Ministerului de Externe

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, preia conducerea Ministerului de Externe

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, preia conducerea Ministerului de Externe. Anunțul a fost făcut miercuri de către premierul Dorin Recean, la ședința Guvernului. „De săptămâna viitoare, portofoliul de externe îl va prelua vicepreședinte actual Parlamentului, Mihai Popșoi”, a declarat Recean. Anunțul premierului vine după ce Nicu Popescu și-a anunțat demisia din funcția de ministru de Externe. Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM Totodată, președintele Parlamentului, Igor
# Politică

Marți, 23 ianuarie

Un moldovean și șapte români, reținuți după ce au organizat lupte ilegale între câini. Cinci animale au fost rănite

Un moldovean și șapte români, reținuți după ce au organizat lupte ilegale între câini. Cinci animale au fost rănite

Șapte bărbați din România și unul din R. Moldova au fost reținuți de către procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) pentru cruzime manifestată față de câini prin participarea la lupte ilegale. Reținerea a avut loc la Nisporeni, pe terenul unde erau organizate luptele. Potrivit oamenilor legii, pe lângă faptul că animalele erau tratate cu cruzime, acestea erau asmuțite să-și atace adversarul. Din această cauză, patrupezii se alegea
# Social