


Restricții de circulație, sâmbătă, în centrul Chișinăului. Ce străzi vor fi închise

Comerț ilegal în sectorul Centru al Chișinăului. Peste 47 de procese-verbale, întocmite de inspectorii fiscali

Donald Trump a fost desemnat Persoana Anului 2024 de revista Time

Recomandări pentru șoferi, în condițiile avertizării codului galben de vânt puternic

UNFPA, cu sprijinul financiar al SUA, a donat trei ambulanțe pentru transportarea nou-născuților din R. Moldova

Peste 600 de șoferi au fost prinși conducând cu viteză excesivă pe un drum din Orhei, în ultimele 24 de ore

Marea Britanie a testat cu succes o armă cu laser pentru doborârea unei drone

Schimbare la conducerea Energocom: Eugeniu Buzatu va prelua funcția de director general

Noi reguli pentru școlile auto, începând din 2026. Cele care le încalcă riscă să rămână fără acreditare

Tragedie la Criuleni. Un bărbat de 60 de ani a murit carbonizat în locuința sa. Greșeala care l-a costat viața

Programul grădinițelor din capitală în perioada sărbătorilor de iarnă

Medicul de pe ambulanță, care a avut un comportament agresiv în timpul unei intervenții, a fost concediat

O nouă schemă de înșelătorie. Inspectoratul General pentru Migrație: „Nu cădeți victime escrocilor”

Ministrul Educației: „Solicitarea profesorilor de majorare a salariilor cu 35% nu este una realistă”

120 de instituții de învățământ din țară pot beneficia de sprijin în valoare de 36 de mii de dolari fiecare

Veste importantă pentru moldovenii care vor călători în statele din spațiul Schengen. Anunțul făcut de MAE

Descoperire macabră. Un bărbat de 76 de ani a fost găsit mort pe malul unui lac din Glodeni

ANSP: Patru cazuri noi de gripă sezonieră au fost confirmate în țară, pe parcursul săptămânii trecute

Circulația rutieră va fi oprită pe o stradă din centrul Chișinăului. Care este motivul

Accident la Strășeni. O femeie a murit, iar alte trei persoane, inclusiv un copil de 6 ani, au fost rănite

Federația Sindicală a Educației și Științei anunță proteste pe 13 și 19 decembrie

Peste 14 mii de moldoveni au chemat ambulanța, săptămâna trecută. De ce afecțiuni s-au plâns aceștia

VIDEO/ Ploi și ceața în aproape toată țara. Poliția Națională atenționează șoferii: „Conduceți prudent”

GALERIE FOTO/ Caz grav de defrișare. Peste 300 de arbori de diferite specii, tăiați în raionul Hîncești

CNAMUP: Tot mai multe cazuri de violență asupra echipelor de urgență. „Condamnăm orice act”

Reacții după anularea alegerilor prezidențiale din România. Elena Lasconi: „Duceți țara în anarhie”

Tiraspolul instituie stare de urgență în economie: „Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”
