vineri, 08 august, 2025
  • USD
  • EUR

Admin

#Economie: Miercuri, 9 iulie

Energocom anunță că a achiziționat jumătate din necesarul de gaze pentru perioada 2025-2026

Energocom anunță că a achiziționat jumătate din necesarul de gaze pentru perioada 2025-2026

Compania Energocom a contractat până la data de 9 iulie curent, 45,7% din volumul total estimat de gaze naturale necesar malului drept al R. Moldova pentru anul 2025–2026, adică 1 octombrie 2025 - 30 septembrie 2026. Este vorba despre echivalentul aproximativ a 3,75 milioane MWh sau 352,5 milioane metri cubi de gaze naturale. Energocom nu dezvăluie detalii privind prețurile, partenerii contractuali și volumele individuale, aceste informații urmând a fi făcute publice doar după finalizarea perio
# Economie

Astăzi, 8 iulie

Bulgaria va deveni al 21-lea stat membru al zonei euro. Decizia oficială a Consiliului UE

Bulgaria va deveni al 21-lea stat membru al zonei euro. Decizia oficială a Consiliului UE

Bulgaria va deveni la 1 ianuarie 2026 cel de-al 21 stat membre al zonei euro. Consiliul Uniunii Europene (UE) a adoptat marți ultimele trei acte juridice necesare în acest sens. Moneda comună a UE, euro, va fi introdusă începând cu anul viitor, transmite Consiliului UE, într-un comunicat.   „Începând de astăzi, Bulgaria devine cel de-al 21-lea membru al zonei euro. Aceasta marchează punctul culminant al unui proces minuțios de aderare a Bulgariei, care a cuprins o analiză riguroasă și o pregăti
# Extern
O femeie din Bălți acuzată că a comandat asasinarea amantei soțului ei, condamnată la 10 ani de închisoare

O femeie din Bălți acuzată că a comandat asasinarea amantei soțului ei, condamnată la 10 ani de închisoare

O femeie de afaceri din municipiul Bălți care a comandat asasinarea amantei soțului ei a fost condamnată la 10 ani de închisoare. Decizia a fost luată recent de magistrații Judecătoriei Bălți. Femeia a găsit un fost deținut, condamnat anterior pentru omor, să comită crima pentru 5.000 de euro. Planul însă nu a fost dus la bun sfârșit. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), pregătirea omorului a avut loc în decembrie 2020. La acel moment, in
# Justiție
În centrul Texas crește bilanțul victimelor după inundațiile catastrofale. Sunt peste 100 de morți

În centrul Texas crește bilanțul victimelor după inundațiile catastrofale. Sunt peste 100 de morți

În centrul Texas crește bilanțul victimelor după inundațiile catastrofale din 4 iulie, chiar de Ziua Americii. Sunt peste 100 de morți, între care cel puțin 27 sunt fete care se aflau în tabără, scrie BBC. La patru zile de la catastrofă, continuă căutările disperate, deși sunt șanse mici să mai fie găsit cineva în viață. Cel puțin 84 dintre victime - 56 de adulți și 28 de copii - au murit în comitatul Kerr, unde râul Guadalupe a fost inundat de ploi torențiale înainte de zori, vineri, sărbătoar
# Extern
Ministerul Sănătății a semnat contractul de 101 de milioane de euro pentru construcția Spitalului Regional Cahul

Ministerul Sănătății a semnat contractul de 101 de milioane de euro pentru construcția Spitalului Regional Cahul

Ministerul Sănătății al R. Moldova a semnat marți, 8 iulie 2025, contractul de finanțare pentru construcția Spitalului Regional Cahul. Banca Europeană de Investiții (BEI) va acorda R. Moldova un împrumut de 101 milioane de euro pentru construcția noului spital. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, și directorul Băncii Europeane de Investiții (BEI), Lionel Rapaille, au semnat astăzi Contractul de finanțare privind implementarea Proiectului „Spitalele Regionale din R. Moldova”. „Va fi o instituție
# Regional
Copiii cu dizabilități din Bălți vor primi la începutul anului școlar vouchere de câte 1.000 de lei

Copiii cu dizabilități din Bălți vor primi la începutul anului școlar vouchere de câte 1.000 de lei

Copiii cu dizabilități din municipiul Bălți vor primi la începutul anului școlar 2025-2026 vouchere de câte 1.000 de lei. Decizia a fost aprobată la data de 24 iunie curent de către membrii Consiliului municipal Bălți. Voucherele cu valoare nominală de 1.000 de lei vor fi acordate pentru toți copiii cu dizabilități care sunt înscriși sau frecventează instituțiile de învățământ primar, gimnazial sau liceal din municipiul Bălți, informează Primăria Bălți, într-un comunicat. Elevii trebuie să deț
# Social

Luni, 7 iulie

Canicula poate afecta grav animalele din ferme și gospodării. Recomandările ANSA

Canicula poate afecta grav animalele din ferme și gospodării. Recomandările ANSA

Vremea caniculară din această perioadă poate afecta grav și sănătatea animalelor din ferme și gospodării, atenționează, luni, specialiștii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), care vin cu un set de recomandări esențiale pentru populație. În aceste zile toride, ar fi bine ca deținători de animale să se asigure că le oferă animalelor adăpost, furaje și hidratare corespunzătoare. Specialiștii ANSA spun că cel mai mare risc pentru animale pe timp de caniculă este lipsa apei, care
# Social
Fostul ministru rus al Transporturilor, Roman Starovoit, s-ar fi sinucis, după ce fusese demis de președintele  rus

Fostul ministru rus al Transporturilor, Roman Starovoit, s-ar fi sinucis, după ce fusese demis de președintele rus

Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal, luni, în automobilul personal, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele rus Vladimir Putin, scrie publicația proguvernamentală Izvestia. O anchetă a fost inițiată pe marginea acestui caz. Conform autorităților ruse, Roman Starovoit a fost găsit mort în automobilul personal, aflat în districtul urban Odințovo. „Astăzi, în districtul urban Odințovo, trupul fostului ministru al Transpor
# Extern
Bilanțul dezastrului din Texas a ajuns la 81 de morți, printre care 28 de copii. Operațiunile de salvare continuă

Bilanțul dezastrului din Texas a ajuns la 81 de morți, printre care 28 de copii. Operațiunile de salvare continuă

Cel puțin 81 de persoane, printre care și 28 de copii, au murit în inundațiile catastrofale care au lovit centrul Texasului de Ziua Americii. 41 de oameni sunt încă de negăsit, scrie BBC. Salvatorii sunt în continuare mobilizați pentru a încerca să găsească persoanele dispărute. Potrivit BBC, majoritatea deceselor au avut loc în comitatul Kerr, unde o tabără de fete creștine de pe malul râului a fost inundată, curmând viața mai multor copii și lăsând alții dispăruți. Alte zone în care s-au înr
# Extern
VIDEO/ Un tânăr de 20 de ani a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. După impact, șoferul a fugit

VIDEO/ Un tânăr de 20 de ani a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. După impact, șoferul a fugit

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce a fost lovit de un automobil pe trecerea de pietoni. Momentul impactului a fost surprins de camera de bord a unui alt participant la trafic. Potrivit Poliției, accidentul rutier a avut loc astăzi, pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău. O Toyota, condusă de un bărbat, a tamponat un pieton de 20 de ani, care traversa pe o trecere dirijată pentru pietoni. La scurt timp după impact, șoferul a părăsit locul accid
# Social
Percheziții într-un cazinou clandestin din capitală: Trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore

Percheziții într-un cazinou clandestin din capitală: Trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore

Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 36 ani, din capitală au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind cercetați într-un dosar penal ce vizează  organizarea ilegală a jocurilor de noroc. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), începând cu luna ianuarie curent, un grup de persoane, acționând în baza unui plan bine determinat, au organizat săptămânal jocuri de noroc de tip „poker” și altele, fără a deține autorizațiile legale prevăzute de legislația în vigoare. Activitatea ilegală
# Social
Un șef de secție dintr-un spital raional din nordul țării, trimis în judecată pentru 14 acte de corupere pasivă

Un șef de secție dintr-un spital raional din nordul țării, trimis în judecată pentru 14 acte de corupere pasivă

Un șef de secție dintr-un spital raional din nordul R. Moldova va compărea în fața instanței pentru 14 acte de corupere pasivă. Oficiul Principal al Procuraturii Bălți a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea dosarului în judecată pentru examinare în fond. Potrivit Procuraturii Generale (PG), medicul este învinuit că, în calitate de șef de secție într-un spital raional, ar fi pretins și primit în mod sistematic bani ce nu i se cuvin de la diverși solicitanți începând cu jumătatea an
# Justiție

Vineri, 4 iulie

„O convorbire foarte importantă”. Volodimir Zelenski a discutat astăzi la telefon cu Donald Trump

„O convorbire foarte importantă”. Volodimir Zelenski a discutat astăzi la telefon cu Donald Trump

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut vineri o conversație telefonică cu președintele SUA, Donald Trump. Anunțul a fost făcut de șeful Biroului Prezidențial Ucrainean, Andriy Yermak, pe Telegram. „O convorbire foarte importantă și consistentă între președinții (ai Ucrainei și Statelor Unite - ed.). Toate detaliile vor fi anunțate foarte curând”, a scris Yermak. După cum s-a relatat anterior, pe 3 iulie, la Aarhus, Zelenski a declarat că intenționează să ridice problema aprovizionăr
# Extern # Război Rusia - Ucraina
MEC lansează platforma „Haptilica”, cu ajutorul căreia elevii vor interacționa fizic cu conținutul digital

MEC lansează platforma „Haptilica”, cu ajutorul căreia elevii vor interacționa fizic cu conținutul digital

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) al R. Moldova a anunțat vineri că a fost lansată, în premieră, platforma educațională pilot „Haptilica” ce va permite elevilor de a interacționa fizic cu conținutul digital. Așadar, cu ajutorul platformei, elevii ar urma să însușească mai bine informația la disciplinele precum matematica, fizica, chimia, biologia, geografia și istoria. Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău și compania Bloomcoding
# Tehnologie