Atenționare de călătorie pentru Italia. Se anunță grevă națională în transportul aerian, feroviar și local
În Italia vor fi organizate greve la nivel național în transportul aerian, feroviar, maritim, public local și privat. Avertizare de călătorie a fost emisă de Ministerul de Externe de la București și este valabilă pentru ziua de 29 noiembrie.
După cum a anunțat diplomația de la București, greva generală în sectorul transporturilor urma să aibă loc vineri, între orele 00:01 și 24:00. Totuși, în urma unor solicitări, ministrul infrastructurii al Italiei a decis reducerea până la patru ore a grevei în transportul aerian, feroviar și local, scrie presa italiană.
Totuși, această grevă va afecta circulația tuturor mijloacelor de transport pe întreg teritoriul Italiei, fiind posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene, feroviare, maritime etc. De asemenea, va fi perturbat inclusiv traficul pe autostrăzi, atenționează Ministerul de Externe al României.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
În acest context, diplomația de la București anunță că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, să sune la liniile telefonice de urgență, în funcție de regiune:
- Consulatul General al României la Roma: +39 345.147.3935
- Consulatul General al României la Milano: +39 366.108.1444
- Consulatul General al României la Bologna: +39 324.803.5171
- Consulatul General al României la Torino: +39 338. 756 .8134
- Consulatul General al României la Trieste: +39 340.882.1688
- Consulatul General al României la Bari: +39 334.604.2299
- Consulatul României la Catania: +39 320.965.3137.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău nu a emis informații sau recomandări în privința acestui subiect.
De menționat că în ultimele luni, lucrătorii din transportul public din Italia au organizat mai multe proteste din cauza condițiilor grele de muncă, a salariilor inadecvate, ori a resurselor insuficiente alocate sistemului public.