UPDATE Atentatul de la Moscova: Numărul morților a ajuns la 133
UPDATE 13:08/ Numărul morților în urma atentatului de la Moscova a ajuns la 133. Acesta nu este ultimul bilanț, anunță presa rusă.
UPDATE 11:54/ Numărul morților în urma atentatului de la Moscova a ajuns la 115, scrie presa rusă.
UPDATE 10:51/ Autoritățile ruse anunță că numărul victimelor a ajuns la 93. Totodată, oamenii legii au reținut 11 persoane, patru dintre ei - atacatorii de la centrul de concerte.
(Știre inițială) Peste 60 de persoane, inclusiv trei copii, au murit, iar alte peste 100 au fost rănite, în urma atacului armat de la Centrul de concerte Crocus City Hall, din Moscova, scrie presă rusă. Până în prezent, oamenii legii din Rusia au reușit să rețină doi suspecți, iar alți trei sunt în căutare.
În dimineața zilei de sâmbătă, 23 martie, sursa a publicat lista persoanelor care au avut de suferit. Este vorba despre 107 de persoane, printre ei și copii. Potrivit autorităților, 60 de adulți și un copil sunt în stare foarte gravă. Rușii au fost îndemnați să doneze sânge, iar la unele spitale s-au făcut cozi.
Tot în dimineața zilei de 23 martie, au fost reținuți doi suspecți. Pe canalele de Telegram circula o informație precum că cei cinci bănuiți sunt cetățeni ai Tadjikistanului. Ministerul de Externe al Tadjikistanului a venit cu o reacție, menționând că informația este falsă și că autoritățile de la Moscova nu au informat țara despre implicarea vreunui cetățean al țării în atentat.
Pompierii au reușit să localizeze incendiu și spre dimineață focul a fost stins. Ultimul etaj al centrului comercial a fost făcut scrum.
Până în prezent, mai multe țări au transmis condoleanțe și au condamnat atacul. Primele declarații au venit din partea următoarelor state: SUA, Germania, Austria, Marea Britanie, Franța, Italia, Polonia, Grecia, Turcia, Belarus, Kârgâzstan, Pakistan, Iran, Arabia Saudită, Qatar, Egipt, Cuba, Kazahstan, Palestina, Venezuela, Armenia și Azerbaidjan. Totodată, la sediile mai multor ambasade ale Rusiei oamenii au depus flori, iar în orașele din Rusia pe mai multe billboarduri au apărut mesaje de condoleanțe.
Atacul a avut loc în seara zilei de 22 martie. Cel puțin cinci atacatori au început să tragă focuri de armă la sala de spectacole înainte de concertul trupei Piknik. Totodată, au avut loc două explozii în clădire, acoperișul și aproximativ o treime din clădirea Crocus City Hall au fost cuprinse de foc.
Gruparea sunită militantă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atacul armat de la sala de concerte de la periferia Moscovei, într-un mesaj pe canalul de Telegram al grupului.