luni, 03 august, 2026
  • USD
  • EUR
Atac cu drone ucrainene în Rusia și Crimeea ocupată. Au fost lovite o universitate și un centru Wildberries
Sursa foto: Exilenova+/Telegram

Atac cu drone ucrainene în Rusia și Crimeea ocupată. Au fost lovite o universitate și un centru Wildberries

Dronele ucrainene au atacat în noaptea de 2 spre 3 august mai multe obiective din Federația Rusă și din Crimeea ocupată. Printre țintele lovite s-ar afla o universitate din Belgorod, unde ar fi fost dezvoltate sisteme de control pentru drone, și un important centru logistic Wildberries din regiunea Vladimir.

Publicația locală „Pepel” scrie pe canalul său de Telegram că mai multe drone au lovit clădirile și teritoriul Universității Tehnologice de Stat din Belgorod. În urma atacului a izbucnit un incendiu puternic, iar unul dintre corpurile instituției ar fi fost distrus. Potrivit sursei citate, în clădirea respectivă ar fi fost dezvoltate și testate sisteme automate de control al dronelor, bazate pe microprocesorul rusesc „Milandr”. Universitatea susținea anterior că tehnologia era destinată unor activități civile, precum verificarea liniilor electrice și a conductelor termice sau realizarea fotografiilor aeriene.

Autoritățile ruse nu au confirmat deocamdată oficial atacul asupra universității și nici informațiile privind amploarea pagubelor, notează Kyiv Post și The Moscow Times.

Un nou centru Wildberries, cuprins de flăcări

Un alt atac a avut loc în regiunea Vladimir. Guvernatorul a confirmat că un complex de depozite a fost lovit și că angajații au fost evacuați. Echipele de intervenție au fost trimise la fața locului.

Canalul ucrainean de monitorizare Exilenova+ susține că ținta a fost centrul logistic Wildberries „Vladimir-Vorșinskoe”. Imaginile publicate online arată momentul în care cel puțin o dronă lovește depozitul, după care izbucnește un incendiu.

Complexul, inaugurat în decembrie 2024, are o suprafață de aproximativ 58.500 de metri pătrați și distribuie mărfuri către Moscova, centrul și nord-vestul Rusiei. În 2026, depozitul urma să fie extins până la 175.000 de metri pătrați.

Acesta este cel mai recent atac dintr-o serie îndreptată împotriva rețelei logistice Wildberries. Potrivit presei, cel puțin 18 centre ale companiei ar fi fost atacate în ultimele două săptămâni. Unele dintre depozite au fost distruse sau grav avariate de incendii.

Explozii în mai multe zone din Crimeea ocupată

În aceeași noapte au fost raportate explozii în mai multe localități din Crimeea ocupată, inclusiv în raioanele Saki, Feodosia, Simferopol și Kerci. Canalele de monitorizare „Crimean Wind” și Exilenova+ susțin că o dronă ar fi ajuns în apropierea depozitului petrolier din Feodosia, în pofida încercărilor apărării antiaeriene ruse de a o doborî.

La Kerci, un incendiu a izbucnit în zona Pieței Centrale și a autogării, în apropierea portului. Deocamdată nu este clar ce obiectiv a fost lovit și cât de mari sunt pagubele. În timpul atacurilor, circulația pe podul care leagă Crimeea de Rusia a fost suspendată temporar. Autoritățile ruse nu au prezentat informații despre eventuale victime.

Ucraina și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii militare, energetice și logistice din Rusia. Kievul susține că unele depozite comerciale sunt folosite și pentru păstrarea sau distribuirea componentelor pentru drone, a echipamentelor de comunicații și a altor produse destinate armatei ruse.