Atac cu drone ucrainene asupra regiunilor rusești Smolensk și Lipețk. Nu există victime
Un incendiu a izbucnit la instalațiile energetice şi de combustibil din regiunea rusă Smolensk, după un atac cu drone lansat de Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Vasili Anohin. Potrivit acestuia, incendii au izbucnit în districtele Smolensk şi Iarțevskii. În același timp, guvernatorul regiunii Lipețk, Igor Artamonov, a declarat că o dronă a căzut asupra unei zone industriale. El a precizat că nu sunt victime, dar locuitorii din zonă au fost evacuați ca măsură de precauție.
„Regiunea noastră este din nou atacată de drone ucrainene. Ca urmare a atacului inamic asupra instalațiilor civile de combustibil şi energie, au izbucnit incendii în raioanele Smolensk şi Iarțevskii. (...) Potrivit informațiilor actualizate, nu au existat victime sau răniți la locurile incidentelor în urma atacului cu drone ucrainene”, a scris Anohin pe Telegram.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Guvernatorul regiunii Lipețk, Igor Artamonov, a declarat că o dronă a căzut asupra unei zone industriale. El a transmis pe Telegram că nu au existat răniți, dar locuitorii din apropiere au fost evacuați ca măsură de precauție.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că noaptea trecută apărarea aeriană a doborât opt drone ucrainene deasupra regiunilor ruse.