Atac cu drone asupra regiunii Odesa. Explozii puternice au fost auzite și în sudul R. Moldova

Regiunea Odesa a fost atacată cu drone în seara zilei de miercuri, 12 februarie. Mai multe explozii au fost auzite în orașul Reni, în apropierea frontierei cu R. Moldova și România. Autoritățile române au emis un mesaj RO-Alert pentru județul Tulcea.
Presa din sudul R. Moldova a scris că locuitorii din Ceadîr-Lunga, Vulcănești și Cahul au auzit explozii puternice aproape de granița cu Ucraina. Forțele Armate ucrainene au informat despre faptul că mai multe drone au zburat către zona de sud a regiunii Odesa, spre granița cu R. Moldova.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Ministerul Apărării al României a anunțat că în noaptea de 12 spre 13 februarie, sisteme de drone rusești au executat un nou atac asupra unor obiective civile și de infrastructură aflate pe teritoriul Ucrainei, în apropierea frontierei cu România. Sistemele de monitorizare și supraveghere radar au semnalat ținte aeriene care au evoluat pe diferite traiecte de zbor în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea spațiului aerian al României.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un mesaj de tip RO-Alert pentru zona de Nord a județului Tulcea prin care informează locuitori despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și, ulterior, două aeronave Eurofighter ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au decolat din Baza 86 Aeriană Borcea, respectiv 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.