Așteptarea se apropie de sfârșit: Orașul Sîngerei va avea o stație modernă de epurare
După ani de așteptare, orașul Sîngerei va avea o stație modernă de epurare. Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a anunțat că proiectul de construcție început în anul 2014 va fi reluat și finalizat cu suportul Fondului de Mediu.
Noua stație de epurare va asigura un sistem funcțional și eficient de gestionare a apelor uzate, contribuind astfel la protecția mediului și la îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Finalizarea acestui proiect reprezintă un pas semnificativ în dezvoltarea durabilă a orașului Sîngerei și reflectă angajamentul continuu pentru protecția mediului și îmbunătățirea infrastructurii locale, aliniată la standardele europene”, precizează responsabilii de la Ministerul Mediului.
Potrivit autorităților, acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din raion și este esențial pentru asigurarea unui sistem de canalizare funcțional, care va deservi atât orașul Sîngerei, cât și localitățile învecinate.