Armistițiul dintre Israel și Hamas s-a încheiat. Au fost reluate tirurile de rachete și atacurile aeriene

Armistițiul dintre Israel și Hamas s-a încheiat. Au fost reluate tirurile de rachete și atacurile aeriene
Sursa foto: The Guardian

Armata israeliană a anunțat vineri, 1 decembrie, despre reluarea luptelor împotriva Hamas în Fâșia Gaza. Cu mai bine de o oră înainte ca armistițiul să se încheie, o rachetă a fost lansată din Gaza spre sudul Israelului, iar o a doua rundă de tiruri de rachete a fost raportată cu câteva minute înainte de încheierea armistițiului, transmite Reuters.

Mediatorii au încercat să prelungească încetarea focului cu încă o zi în cursul nopții, ajungând la un acord privind o nouă eliberare a ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni, însă aceste eforturi par să fi eșuat.

Unitatea purtătorului de cuvânt al IDF a declarat vineri dimineață că „Hamas a încălcat acordul și a tras suplimentar spre teritoriul israelian. IDF a reluat lupta cu organizația teroristă Hamas în Fâșia Gaza”.

Pauza de șapte zile, care a început în 24 noiembrie și a fost prelungită de două ori, a permis schimbul a zeci de ostatici deținuți în Fâşia Gaza cu sute de deținuți palestinieni și a facilitat intrarea ajutorului umanitar în enclava distrusă.

Potrivit Reuters, în pauza în lupte de o săptămână, au fost eliberați 105 ostatici și 240 de deținuți palestinieni.