Arestul la domiciliu în privința ex-deputatului Vladimir Andronachi a fost prelungit
Arestul la domiciliu în privința fostului deputat democrat Vladimir Andronachi a fost prelungit cu încă 30 de zile. Decizia fost pronunțată luni, 17 iulie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Judecătorul a admis demersul procurorului și a prelungit măsura preventivă arestarea la domiciliu în privința fostului deputat până la 17 august.
„Totodată, judecătorul a respins ca neîntemeiată cererea apărătorilor, privind constatarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale inculpatului la emiterea a unor acte procesuale în timpul urmăririi penale”, a anunțat Procuratura Anticorupțoe.
Anterior, la 11 iulie, prin încheiere, judecătorul a respins ca neîntemeiat demersul procurorului privind transmiterea cauzei penale a inculpatului Andronachi spre conexare la o altă cauză penală (de învinuire a trei inculpați) pendinte la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Anterior, partea apărării a depus o cerere prin care a solicitat transmiterea spre conexare a cauzelor penale, însă în ședința de judecată a renunțat la cererea depusă și a solicitat respingerea demersului procurorului.
„Cele două cauze penale au legătură datorită aceluiași obiect de investigare, aceeași parte vătămată și cuantum al acțiunii civile, precum și același probatoriu. Conexarea cauzelor penale este necesară pentru buna înfăptuire a justiției și pentru investigarea infracțiunilor incriminate în ansamblu, precum și pentru optimizarea resurselor necesare în vederea soluționării obiective sub toate aspectele a cauzelor vizate. Însă, judecătorul a respins conexarea prin încheierea din 11 iulie, care conform Codul de procedură penală nu poate fi contestată cu recurs”, a menționat Procuratura Anticorupție.
Următoarea ședință în acest dosar va avea loc la data de 8 august.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.