ARBI a sechestrat bunuri de 192 de milioane de lei în 2025, însă doar 11 milioane au ajuns în bugetul statului
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a aplicat, pe parcursul anului 2025, sechestre pe bunuri în valoare totală de circa 192 de milioane de lei, potrivit datelor oficiale făcute publice de Centrul Național Anticiorupție. Măsurile au fost dispuse în urma a 280 de solicitări venite din partea procurorilor și organelor de urmărire penală.
Cea mai mare parte a bunurilor indisponibilizate este legată de cauze de corupție și spălare de bani. Astfel, aproape 60 de milioane de lei au fost sechestrate în dosare de corupție, iar circa 58,8 milioane de lei, în cauze ce vizează spălarea banilor. Alte sechestre au fost aplicate în dosare de evaziune fiscală, delapidări și alte infracțiuni economice.
Bunurile indisponibilizate includ mijloace financiare, imobile, terenuri, automobile și cote-părți în companii, identificate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare, cu sprijinul mecanismelor de cooperare internațională.
Deși valoarea totală a sechestrelor este una record, autoritățile precizează că sechestrul nu înseamnă automat recuperarea banilor. Până în prezent, în baza hotărârilor judecătorești definitive și a titlurilor executorii, statul a reușit să încaseze efectiv aproximativ 11 milioane de lei.
CNA subliniază că procesul de confiscare definitivă poate dura ani, fiind dependent de evoluția dosarelor în instanțele de judecată.