marți, 16 decembrie, 2025
  • USD
  • EUR
Aproximativ 5.000 de companii riscă amenzi de 50.000 de lei pentru neprezentarea beneficiarilor efectivi
Sursa foto: okcenter.md

Aproximativ 5.000 de companii riscă amenzi de 50.000 de lei pentru neprezentarea beneficiarilor efectivi

Începând cu anul viitor, aproximativ 5.000 de companii din Republica Moldova riscă amenzi pentru neprezentarea informațiilor privind beneficiarii efectivi. Avertizarea a fost făcută de către directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, în cadrul unei emisiuni de la TV8. El a precizat că băncile vor avea dreptul să blocheze conturile sau să rețină sursele financiare.

„Din cele circa 61.000 de persoane juridice active, mii nu au depus informațiile obligatorii privind beneficiarii efectivi. De la începutul anului viitor, aceste companii riscă amenzi de până la 50.000 de lei”, a declarat Mircea Eșanu.

Potrivit șefului ASP, depunerea acestor date este o obligație legală, iar lipsa lor atrage sancțiuni financiare semnificative. Autoritățile susțin că măsura este necesară pentru asigurarea transparenței în mediul de afaceri și pentru prevenirea spălării banilor și a altor activități ilegale.

Obligația de a declara beneficiarii efectivi a fost introdusă în legislația Republicii Moldova în contextul alinierii la standardele europene privind combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Beneficiarul efectiv este persoana fizică ce deține sau controlează, direct sau indirect, o companie.

Informațiile trebuie prezentate Agenției Servicii Publice de către toate persoanele juridice active, iar actualizarea datelor este necesară ori de câte ori intervin modificări în structura de proprietate sau de control. În ultimii ani, autoritățile au constatat un nivel scăzut de conformare din partea unor agenți economici, motiv pentru care aplicarea sancțiunilor este considerată inevitabilă.

Agenția Servicii Publice reamintește că, termenul-limită de depunere a cererii de înregistrare a beneficiarului efectiv, însoțită de declarația cu privire la beneficiarii efectivi ai persoanei juridice sau a întreprinzătorului individual, semnate cu semnătură electronică calificată, este 31 decembrie 2025. Depunerea online a documentelor este gratuită.

Antreprenorii au termen până la 31 decembrie pentru depunerea declarației privind beneficiarul efectiv, în caz contrar riscă amenzi
Persoanele juridice și întreprinzătorii individuali pot depune până la 31 decembrie 2025 declarația privind beneficiarul efectiv. Procedura este gratuită și poate fi realizată online, prin transmiterea Cererii de înregistrare a beneficiarului efectiv și a Declarației aferente, semnate electronic, informează Agenția Servicii Publice (ASP). Toate persoanele juridice, inclusiv organizațiile necomerciale, întreprinzătorii